Președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu Donald Trump la Casa Albă
Președintele Klaus Iohannis va efectua în perioada 4 – 9 iunie o vizită în Statele Unite ale Americii, unde, în 9 iunie, va avea o întrevedere oficială cu președintele SUA, Donald Trump, a anunțat Administrația Prezidențială de la București. Cu ocazia deplasării la Washington, președintele României va participa în data de 5 iunie, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizații American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existență, prilej cu care AJC va acorda președintelui Klaus Iohannis distincția „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincție a organizației care se decernează unor șefi de stat sau de guvern în semn de recunoaștere pentru impactul internațional important în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane. Acordarea acestei distincții a mai avut în vedere rolul României în cadrul Uniunii Europene și al dialogului transatlantic, în menținerea securității regionale și globale, dar și realizările recent încheiatei președinții în exercițiu române a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).
Distincția va fi prezentată, cu ocazia unui moment special, în cadrul Forumului Global, World Leaders Plenary. La Forumul Global, care se desfășoară în perioada 4-6 iunie, vor lua parte peste 2.500 de participanți din 70 de țări.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.