Preşedintele Klaus Iohannis a primit un premiu la Gala „Mircea Ionescu Quintus” de la Sinaia
Tineretul Național Liberal (TNL) a premiat cele mai reușite proiecte la Gala „Mircea Ionescu Quintus”. Președintele Iohannis a primit premiul Garantul Democrației.
TNL a organizat sâmbătă, la Centrul Internațional de Conferințe „Casino” din Sinaia, Gala Premiilor TNL „Mircea Ionescu Quintus”, eveniment ce a avut ca scop recunoașterea și promovarea activității tinerilor liberali din întreaga țară.
Gala din acest an s-a bucurat de prezența președintelui României, Klaus Iohannis, de participarea președintelui PNL, Ludovic Orban, și a unor candidați PNL la alegerile europarlamentare. De asemenea, la reuniune au mai luat parte lideri locali liberali şi aproximativ 400 de tineri liberali din toată țara.
Cu acest prilej, TNL a acordat președintelui Klaus Iohannis premiul „Garantul democrației”.
„Activitatea acestuia oferă garanția că respectarea statului de drept și apărarea democrației sunt valori esențiale. De asemenea, președintelui PNL, Ludovic Orban, i s-a acordat premiul «Liderul dreptei». Avem nevoie de simboluri şi modele care să ne inspire. (…) . Deşi suntem tineri, nu mai suntem chiar la început de drum. Într-un timp destul de scurt, pas cu pas, am reuşit să avem reuşite cu care alte organizaţii de tineret nu se pot mândri încă. Ştiu că vom face mai mult, vom şi cere mai mult. Noi, generaţia altfel, noua generaţie politică a PNL, am demonstrat că putem să garantăm pentru România”, a spus președinta TNL, Mara Mareş.
Totodată, în cadrul evenimentului, au fost decernate premii membrilor și filialelor Tineretului Național Liberal care s-au remarcat prin activitatea desfășurată pe parcursul anului 2018, dar nu numai.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.