Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o pe Barbara Stamm cu Ordinul Naţional „Steaua României”

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o, astăzi, la Consulatul General al României la München, pe Barbara Stamm, preşedintele Parlamentului Landului Bavaria, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor.
„Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu din nou în inima Bavariei, alături de dumneavoastră, pentru un moment foarte special. Astăzi am plăcutul prilej de a onora activitatea desfășurată de doamna Barbara Stamm, Președinte al Parlamentului landului Bavaria. Distinsă doamnă Barbara Stamm, atașamentului dumneavoastră față de România îi stau mărturie cele peste 100 de vizite pe care le-ați efectuat în țara noastră și numeroasele acțiuni și proiecte umanitare promovate în toate colțurile României, în special în județele Bihor, Botoșani, Iași, Ilfov, Neamț, Timiș și Tulcea. Toate aceste proiecte au avut ca beneficiari mai ales copii, femei și tineri aflați în nevoie de asistență. Chiar dumneavoastră personal ați declarat, în anul 2000, că «v-ați pierdut inima în România». În 1990, când ați venit pentru prima oară în contact cu realitățile sociale deloc îmbucurătoare din România, ați ales să nu fiți indiferentă. Din contră, v-ați implicat tot mai activ, atât prin dialogul foarte constructiv pe care l-ați avut constant la toate nivelurile politice și ale administrației centrale și locale, precum și prin proiectele derulate de Asociaţia «Bayerische Kinderhilfe Rumänien e.V», fondată la inițiativa dumneavoastră în 1991”, a declarat Klaus Iohannis, în alocuţiunea pe care a susţinut-o în cadrul ceremoniei de decorare.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, în aceste zile, o vizită la Munchen, în Republica Federală Germania, cu prilejul decernării premiului „Franz Josef Strauss 2018”, acordat de Fundaţia „Hanns Seidel”. Ceremonia de decernare va avea loc sâmbătă la Palatul Regal din Munchen.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

