Politic

Președintele Comisiei pentru Apărare din Bundestag cere creșterea numărului de militari în armata germană

 

Potrivit președintelui Comisiei pentru Apărare din Bundestag, Hans-Peter Bartels, armata germană trebuie să-și sporească efectivele cu cel puțin 7.000 de militari, pe fondul crizelor la nivel mondial.

„Numărul personalului Bundeswehr a fost în cădere liberă în ultimii 25 de ani. Această tendință trebuie inversată. (Numărul militarilor) nu poate să continue să scadă, trebuie crescut”, a insistat Peter Bartels.

După reunificarea Germaniei, în Bundeswehr erau aproape 600.000 de militari, iar în prezent mai există doar 178.000. Potrivit oficialului, numărul militarilor ar trebui să ajungă la cel puțin 185.000.

„Dar de ce nu 187.000 sau chiar mai mulți? Trebuie să ajungem la cifra de care avem într-adevăr nevoie pentru structurile care au fost prevăzute”, a adăugat el.

Totodată, acesta a cerut și o creștere considerabilă a bugetului armatei. Creșterea planificată, la 33 de miliarde de euro până în 2019, este insuficientă, potrivit oficialului.

„Nu este suficient. Ar trebui să ajungem relativ rapid la 1,2% din PIB” cu cheltuielile militare, a insistat Bartels.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare