PREOCUPARE. În vederea îmbunătățirii condițiilor de trai, Autoritățile continuă demersurile privind integrarea romilor

Membrii Grupului de lucru mixt pentru elaborarea strategiei care vizează îmbunătățirea situației romilor din județul Brașov s-au reunit ieri, sub coordonarea subprefectului Carol Ambrus.
Cu acest prilej, au fost analizate problemele ce țin de domeniul ocupării forței de muncă și de sistemul de sănătate, care afectează viața comunităților acestei etnii.
Din datele prezentate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brașov, în evidențe figurează doar 1.222 de cetățeni care s-au declarat ca fiind de etnie romă, iar dintre aceștia 1.211 au beneficiat de măsuri active, 135 reușind să se angajeze. În opinia participanților la dezbateri, această statistică demonstrează necesitatea unei evaluări realiste a situației din comunitățile de romi, mai ales că obținerea unor finanțări europene este condiționată de existența unor date clare privind numărul beneficiarilor. Pentru a depăși acest impediment, membrii comisiei au propus lansarea unor studii care să ofere informații despre numărul real al etnicilor romi și alte aspecte ce trebuie luate în calcul atunci când se conturează politicile sociale.
Centre zonale de perfecționare
„Am pus accent pe necesitatea creșterii nivelului de educație, element determinant în accesul pe piața forței de muncă. Sunt multe cursuri de formare profesională oferite gratuit de AJOFM pe care etnicii romi nu le pot frecventa pentru că nu au minim patru clase sau opt clase, în funcție de meserie. Din acest an ei vor putea obține certificate de competență, care nu sunt condiționate de nivelul de școlarizare, dar numai dacă cunosc foarte bine o meserie. În aceste condiții, este păcat ca în localități să existe unități școlare moderne, care să nu fie folosite pentru că prezența este redusă. Este nevoie de o mai mare implicare a liderilor locali romi și a mediatorilor școlari. Educația este cheia șanselor egale”, ne-a declarat subprefectul Carol Ambrus.
Alte propuneri formulate, care vizează integrarea romilor în piața de muncă, s-au referit la acordarea de sprijin financiar în prima lună de la angajare, formarea unor mediatori profesionali, extinderea sistemului educațional de tip „a doua șansă”, derularea de cursuri de pregătire în domeniul agricol, în condițiile în care 60% din populația romă se află în mediul rural, și amenajarea unor centre zonale de perfecționare.
Un alt domeniu abordat în această ședință s-a referit la sistemul de sănătate. În prezent în județ există 21 de mediatori sanitari romi, dar numărul acestora a fost catalogat ca fiind insuficient. Conducerea Direcției de Sănătate Publică Brașov a solicitat sprijinul Instituției Prefectului Județul Brașov pentru suplimentarea fondurilor necesare formării acestor mediatori.
Subprefectul Carol Ambrus a precizat că toate aceste idei vor fi introduse în viitoarea strategie județeană și a solicitat reprezentanților comunităților de romi să prezinte la următoarea ședință o listă cu propuneri proprii pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale semenilor lor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




