Politic

Premierul Calin Popescu Tariceanu este solicitat sa sprijine redresarea industriei brasovene

  • logomytex.png
 

Liderul PSD Brasov, deputatul Constantin Nita, precum si prim-vicepresedintele filialei, senatorul Otilian Neagoe, au formulat ieri o scrisoare deschisa pe adresa premierului Calin Popescu Tariceanu, sesizandu-i stituatia dramatica social-economica din judetul nostru si solicitandu-i sprijin identificarea si aplicarea unei strategii de viabilizare a unor platforme industriale.
In expunerea de motive a scrisorii deschise este precizat faptul ca daca in 1990 lucrau in economia judetului circa 300.000 de angajati, la aceasta ora Brasovul mai are 166.000 de salariati: „In cei 15 ani de restructurari de amploare, judetul a pierdut 130.000 de locuri de munca, majoritatea in industria constructiilor de masini, in industria prelucratoare si cea de aparare. Cateva exemple de reduceri de personal sunt relevante, respectiv la Roman de la 24.000 de angajati in 1990 s-a ajuns la 2.000, la Tractorul UTB de la 22.000 la 3.300, iar in industria de aparare de la peste 30.000 in 1990, la 3.000 in 2005. Numarul somerilor depaseste 21.000 la nivel de judet”. Pe de alta parte, cei doi parlamentari PSD au aratat ca, din pacate, pe platformele industriale care au dat renume Brasovului s-au acumulat in ultimii 15 ani multe nemultumiri, care au fost generate de greseli manageriale sau ale AVAS (FPS, APAPS), precum si erori ale unor politici departamentale: „Cu toate aceste greutati, la Brasov mai exista produse competitive exportate in diverse tari si care sunt realizate pe aceste platforme. Se exporta, la acesta ora, printre altele, autoutilitare pentru pompieri, tractoare, rulmenti, motoare electrice etc. Consideram ca industria este o problema importanta pentru Brasov, dar este foarte importanta, in primul rand pentru Romania. La Brasov se mai poate face performanta industriala, dar este necesar, pentru aceasta, un puternic si imediat sprijin guvernamental. Va solicitam, de aceea, domnule Prim-ministru Calin Popescu Tariceanu, sa stabiliti o echipa de specialisti ai Guvernului, condusa de un ministru de stat, care sa analizeze, impreuna cu manageri, sindicate, autoritati locale si parlamentari, problemele economice si sociale cu care se confrunta Brasovul”.

„Situatia este urgenta si disperata!”
Constantin Nita si Otilian Neagoe au tinut sa atraga atentia premierului ca „situatia este urgenta si disperata, fiindca vine iarna, iar pe aceste platforme sunt multe lucruri de clarificat”. In cazul uzinei Tractorul UTB SA si la Rulmentul SA a fost facuta precizarea ca ambele sunt in curs de privatizare, iar uzina de tractoare este in pragul colapsului din cauza datoriilor pe care le inregistreaza la plata gazului metan si a energiei electrice, iar furnizorii de utilitati au amenintat deja ca societatea va fi debransata daca nu isi achita datoriile. „Din nefericire, pe langa consecintele pe care le are aceasta situatie asupra privatizarii Tractorul UTB SA si, implicit, asupra celor peste 3.000 de salariati, vor mai avea de suferit peste 70 de societati comerciale cu peste 4.000 de angajati, care functioneaza pe aceasta platforma industriala. O situatie ambigua se inregistreaza si la Rulmentul SA, unde privatizarea este blocata de datoriile istorice ale uzinei si de inconsecventele AVAS. Pentru evitarea unei catastrofe la Fagaras, solicitam ca factori de decizie ai Guvernului sa isi indrepte toata atentia catre Nitramonia SA. Aceeasi situatie a datoriilor catre furnizorii de utilitati face ca uzina, prin specificul productiei, sa devina o bomba cu ceas. Riscuri mari sunt si in industria de aparare din judetul Brasov, care este pe cale sa fie desfiintata, avand in vedere disponibilizarile masive care au loc in societatile de profil, generand probleme sociale si tehnice deosebit de grave”, mai spun semnatarii scrisorii deschise.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google