Politic

Pregătiri pentru organizarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 la București

Marius Dunca: „Trebuie să ne respectăm angajamentele asumate față de UEFA!”

  • IMG-20170718-WA0017_238931.jpg
  • 20170718_111018_238932.jpg
 

Ministerul Tineretului și Sportului a organizat ieri, la sediul Guvernului României o primă întâlnire a Comitetului interministerial de coordonare pentru organizarea și susținerea candidaturii României și pentru organizarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020.

Participanții au reiterat importanța bunei colaborări în cadrul Comitetului interministerial în vederea organizării Campionatului European de Fotbal Euro 2020 la București și a respectării angajamentelor pe care România și le-a asumat în fața UEFA.

În cadrul acestei prime întâlniri au fost discutate aspecte cu privire la modul de lucru al celor două structuri (Comitetul de coordonare și Grupul operativ de lucru): constituirea în interiorul instituțiilor de secretariate sau unități cu atribuții distincte pentru organizarea Euro 2020, nevoia stabilirii unor planuri de acțiune pentru sarcinile ce revin fiecărei instituții, elaborarea procedurilor de comunicare inter-instituționale, astfel încât fiecare participant să cunoască la orice moment progresul înregistrat sau eventualele blocaje.

„Trebuie să ne respectăm angajamentele asumate față de UEFA și sa rezolvăm punctual fiecare aspect sesizat de actorii implicați în organizare. Vom avea un plan de acțiune bine definit, cu termene clar stabilite. Există o bună comunicare între toți membrii comitetului interministerial, iar Grupul de lucru deja stabilește detaliile legate de implicarea fiecărei instituții. Este în joc imaginea României și nu ne putem permite să greșim. Avem un singur obiectiv – organizarea în cele mai bune condiții a Turneului Final Euro 2020!” a declarant ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca.

Reamintim componența Comitetului interministerial:

  1. Ministrul Tineretului și Sportului – președinte
  2. Ministrul Afacerilor Interne – vicepreședinte
  3. Secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene – membru
  4. Secretarul general al Guvernului – membru
  5. Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat – membru
  6. Ministrul turismului – membru
  7. Secretar de stat, Ministerul Tineretului și Sportului – membru
  8. Secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe – membru
  9. Secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne – membru
  10. Secretar de stat, Ministerul Sănătății – membru
  11. Secretar de stat, Ministerul Muncii și Justiției Sociale – membru
  12. Secretar de stat, Ministerul Transporturilor – membru
  13. Secretar de stat, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale – membru
  14. Directorul general al Companiei Naționale de Investiții “C.N.I.” – S.A. – membru
  15. Președintele Federației Române de Fotbal – membru
  16. Prefectul municipiului București – membru
  17. Primarul general al municipiului București – membru.

Comitetul are ca obiectiv asigurarea condițiilor necesare pentru pregătirea și desfășurarea efectivă la București a celor 4 meciuri din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020.

Componența grupului operativ de lucru, aflat în subordinea Comitetului, este următoarea:

  1. Reprezentant al Federației Române de Fotbal – membru
  2. Reprezentant al Federației Române de Fotbal – membru
  3. Reprezentant al Primăriei Generale a Municipiului București – membru
  4. Reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene – membru
  5. Reprezentant al Ministerului Tineretului și Sportului – membru
  6. Reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne – membru
  7. Reprezentant al Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” – S.A. – membru

Grupul operativ de lucru are ca principale obiective următoarele:

– asigurarea condițiilor necesare pentru pregătirea și desfășurarea efectivă la București a unor meciuri din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020;

– întocmirea listei cu părțile implicate în organizarea EURO, incluzând responsabilitățile și jurisdicția fiecărei părți;

– realizarea interfeței locale centralizate cu stadionul, instituțiile statului din România și autoritățile locale din București, inclusiv decidenții guvernamentali;

– diseminarea informațiilor către toate părțile interesate;

– realizarea inventarului lucrărilor la dezvoltarea stadioanelor și termenele-limită.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare