Politic

Pregătiri pentru „Cerbul de Aur”

  • article_257883_1.jpg
 

Televiziunea Română a început pregătirile pentru organizarea ediției 2010 a Festivalului Internanțional „Cerbul de Aur”. Astfel, până pe 25 iunie se fac înscrierile potențialilor concurenți, iar pe 28 iunie va avea loc preselecția. Pe 30 august vor fi anunțați câștigătorii, respectigv cei care vor intra în competiție în septembrie. Festivalul se va desfășura în perioada 1-6 septembrie în Piața Sfatului. Și în acest an premiile sunt mai mult decât generoase: marele trofeu va fi de 10.000 de euro (Cerbul de Aur), argintul va valora 7.000 de euro, iar bronzul 5.000 de euro. Vor mai fi și alte două premii, cel special al juriului și cel de popularitate, ambele în valoare de câte 3.000 de euro. Primarul George Scripcaru a anunțat că și în acest an municipalitatea va susține financiar desfășurarea în bune condiții a festivalului, apreciind că evenimentul „este, în primul rând, o tradiție, iar apoi promovează Brașovul în întreaga lume. Vom susține în măsura posibilităților organizarea”.     (c.d.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google