Politic

Prefectura Brașov, primele măsuri după numeroasele pene de curent din județ

Prefectura Brașov, primele măsuri după numeroasele pene de curent din județ

La solicitarea Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Brașov, prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a convocat astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanții acesteia și cu primarii unităților administrativ-teritoriale Zărnești, Predeal, Bran, Moieciu și Fundata.
Problema adusă în discuție a fost aceea a recentelor întreruperi în furnizarea energiei electrice la nivelul unităților administrativ-teritoriale menționate, întreruperi produse în urma căderii unor arbori din cauza fenomenelor meteorologice, precum și a problemelor întâmpinate de angajații Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Brașov atunci când au intervenit pe teren.
„Conform legislației în vigoare, arborii periculoși situați în perimetrul culoarelor de protecție a rețelelor electrice trebuie toaletați sau extrași pentru a se preveni afectarea rețelelor. Am stabilit, ca primă etapă, să se întocmească un calendar al deplasărilor în teren ale unor echipe formate din reprezentanți ai distribuitorului de energie electrică și ai primăriilor prezente la întâlnirea de astăzi, în scopul identificării punctelor critice unde trebuie intervenit cu prioritate, precum și a proprietarilor de terenuri unde există aceste puncte ctitice. Ulterior, proprietarii respectivelor terenuri vor fi notificați de distribuitorul de energie electrică cu privire la faptul că trebuie să extragă sau să toaleteze arborii periculoși aflați pe culoarele de protecție a rețelelor electrice”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii la finalul întâlnirii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button