Prefectul si subprefectul Brasovului au obtinut note mari la titularizare

Aurelian Danu si Szakal Andras s-au clasat printre primii la concursurile sustinute zilele acestea la Bucuresti
Judetul Brasov are de ieri un prefect si un subprefect profesionisti. Chiar daca nu ne-au fost furnizate rezultatele oficiale ale concursului pentru titularizarea pe post pe care prefectul Aurelian Danu si subprefectul Szakal Andras l-au sustinut in ultimele zile, surse de la centru ne-au relatat ca ambii au obtinut note foarte bune. Astfel, Danu ne-a declarat ca nu a primit o instiintare oficiala si ca notele urmeaza sa fie afisate abia maine seara. Sursele noastre ne-au confirmat ca prefectul s-ar fi clasat pe un loc fruntas in topul celor care au sustinut marti concursul. Notele obtinute de cei 22 de candidati care s-au prezentat alaturi de Danu in fata comisiei guvernamentale au fost cuprinse intre 5.00 si 9.00, iar nota lui Danu a fost aproape de cea maxima atribuita. La randul sau, subprefectul Szakal Andras a avut ieri de infruntat intrebarile examinatorilor, el prezentand o lucrare cu tema „Ocrotirea si garantarea proprietatii”, subiect care a stat in centrul activitatii sale de la Institutia Prefectului Judetului Brasov.
Ieri dupa-amiaza, subprefectul ne-a declarat ca a absolvit cu brio concursul de titularizare, nota sa fiind in topul celor mai bune cinci obtinute de subprefectii din tara.
Cei doi oficiali brasoveni au declarat ca titularizarea pe post marcheaza si retragerea lor din viata politica, Aurelian Danu parasind deja PD, iar Szakal urmand sa demisioneze din UDMR in cursul zilei de astazi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




