Politic

Ponta se ceartă cu Macovei pe Facebook

 

Premierul Victor Ponta a răspuns în termeni duri criticilor venite din partea Monicăi Macovei după ce Guvernul a decis majorarea salariilor din Sănătate cu 25%.

„Intenţia prim-ministrului de a creşte salariile personalului medical cu 25% reprezintă o nouă dovadă a demagogiei şi a iresponsabilităţii lui Victor Ponta, care face promisiuni abracadabrante pe seama unui buget de stat, aflat la limita sustenabilităţii din cauza altor iniţiative şi propuneri fiscale nefundamentate, susţinute până acum de guvernul PSD. În lipsa unei soluţii strategice, Victor Ponta apelează, din nou, la măsuri de tip plasture, fără adresarea problemei de fond. Creşterea salariilor medicilor este una dintre priorităţile de guvernare ale Partidului M10. Dar o creştere salarială în acest domeniu devine pură demagogie dacă nu se are în vedere o finanţare corespunzătoare, într-un context bugetar coerent, predictibil şi sustenabil. Partidul M10 reafirmă faptul că problema salarizării medicilor nu îşi poate găsi răspunsul adecvat decât dacă se trece la o reformă profundă şi radicală a sistemului, care să elimine risipa şi corupţia la vârf”, a fost mesajul postat pe Facebook de Monica Macovei.

Răspunsul premierului a venit prompt, tot prin intermediul rețelei de socializare: „Nivelul la care au ajuns aberațiile «dreptei» este impresionant! Potrivit «profeților austerității» (Macovei-Băsescu-Predoiu-Boc și restul din PNL/PDL), atunci când crești salariile și scazi taxele ești «populist și iresponsabil». Aceasta este ideologia dreptei din România, care vrea să ajungă din nou la putere – ca să facă ce știu ei mai bine și ce au mai făcut în trecut: să taie salariile și să crească taxele. De asemenea, este mult mai ușor și pentru doamna Alina Gorghiu să îmi ceară demisia, decât să recunoască faptul că putem avea o scădere a taxelor și o creștere a salariilor pentru că avem creștere economică, rezultată din decizii bune de guvernare!”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare