Ponta îl acuză pe procurorul DNA de „invenţii“
Victor Ponta a reluat criticile la adresa procurorului DNA care instrumentează dosarul său penal. Premierul e de părere că ceea ce spune acesta „într-un act oficial“ sunt „invenţii“. „Vreau să fie foarte clar. Domnul procuror m-a acuzat de nişte lucruri. (…) Nu mai vorbesc după ureche. Eu am văzut ce zice el într-un act oficial şi sunt nişte invenţii. E dreptul meu să mă apăr (…) Nu am afectat nici independenţa justiţiei, nici n-am vorbit în general despre instituţii, pur si simplu m-am apărat şi mă voi apăra. Sper că măcar în faţa judecătorilor să am voie să spun că procurorul greşeşte (…) Doar pe vremea lui Stalin dacă nu te duceai să spui că eşti vinovat te scoteau din sală şi te bateau bine până spuneai”, a susţinut Ponta ieri seara, la România TV, despre dosarul său penal.
După anunţul DNA privind trimiterea sa în judecată, premierul Victor Ponta a scris pe Facebook, că „singura problemă a ţării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând şi imaginând fapte şi situaţii neadevărate din urmă zece ani”.
Victor Ponta a spus luni că va rămâne la Palatul Victoria atâta vreme cât va avea sprijinul coaliţiei de guvernare. Premierul a fost trimis în judecată în dosarul Rovinari-Turceni, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.