Ponta: Dacă vor salarii mărite, le mărim și închidem companiile

Premierul Victor Ponta a cerut șefilor de sindicat de la companiile energetice Hunedora și Oltenia să înțeleagă că nu pot fi acceptate majorări salariale. „Am văzut zilele trecute manifestații să mărim salariile. Noi ne chinuim acum – și sper să reușim, și vom reuși – să salvăm companiile și locurile de muncă. Dacă șefii de sindicat cred că e nevoie să ceară măriri de salarii, le mărim și le închidem! Eu nu cred că asta își dorește cineva și fac un apel la rațiune și la bun-simț din partea tuturor, pentru că este vorba de zeci de mii locuri de muncă, de familii și de o industrie strategică pentru România“, a spus Ponta azi, conform Mediafax.
Amintim că în privința companiilor energetice Hunedoara și Oltenia, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană au cerut restructurarea „radicală“ a acestora. Reprezentanţii guvernului sunt de părere că o astfel de restructurare nu ar salva industria producătoare de energie.
Săptămâna trecută, peste 5.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au participat la un miting de protest în centrul municipiului Târgu Jiu. Acesta a fost organizat de mai multe asociații sindicale, în contextul unor posibile reduceri de salarii și de locuri de muncă.
Citiţi și: Ponta spune ce neînţelegeri au fost cu FMI
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



