Politic

Ponta a revenit. Subiectul preferat… Codul Fiscal

 

Premierul Victor Ponta a a declarat astăzi pentru un post național de televiziune că nici actualul șef al statului și nici fostul președinte Traian Băsescu nu au cunoștințe economice și nici consilieri pe acest domeniu. „Măsurile economice pe care le ia Guvernul, în consultare cu cei care se pricep la economie, nu țin cont de voința unui președinte, că-l cheamă Băsescu sau Iohannis. Întâmplător, nici unul, nici altul nu are cunoștințe economice, întâmplător, nici unul, nici altul nu are consilieri economici și, întâmplător, și unul și altul ia decizii strict politice. Dacă așa a vrut Constituția României și așa se întâmplă de altfel în toate țările europene – Guvernul se ocupă de partea economică socială, domnul președinte se ocupă de vizite externe, de ceea ce are dânsul de făcut. De ce trebuie să le încurcăm, de ce să ne ocupăm fiecare de ceea ce nu ne pricepem?”, a declarat Ponta

Premierul a mai susținut că gestul șefului statului de a respinge Codul Fiscal e pur politic, iar „dacă era PNL la guvernare, Iohannis ar fi promulgat acest act normativ”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button