Politic

Polițiștii brașoveni aduc un ultim omagiu fostului coleg Ioan Gliga

  • article_436893_1.jpg
 

Conducerea Inspectoratului și polițiștii brașoveni anunță cu regret în suflete că inima colegului lor, Ioan Gliga, a încetat să bată în ritmurile poeziei pe care o iubea atât de mult. 

Născut pe 19 aprilie 1944 , în comuna Ibănești Pădure, județul Mureș, după terminarea școlii, în 1968, a fost încadrat la IPJ Brașov. Polițistul Ioan Gliga și-a îndeplinit cu devotament și onoare profesia, lucrând în cea mai mare parte la Serviciul Cazier, până pe 30.04.1999, când a fost trecut în rezervă.

Pe tot parcursul vieții, a simțit și a trăit în versuri, pe care le-a strâns în cele căteva zeci de volume de poezii apărute la diferite edituri și publicații din țară.

Cunoscut și ca epigramist, Ioan Gliga a obținut în întreaga sa carieră multe premii și a participat la mai multe emisiuni de radio și televiziune pe teme literare. 

Dar omul Ioan Gliga și-a iubit cel mai mult familia, soția și cele două fiice, în ale căror inimi va rămâne tatăl care le-a îndrumat pașii spre artă. 

Prin tot ceea ce a realizat, profesional și uman, de polițistul poet Ioan Gliga ne vom aduce mereu aminte cu drag și respect.  

Sincere condoleanțe familiei îndoliate și Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

PURTÃTOR DE CRUCE

 

Ostenit sunt Doamne!

Purtător de cruce

Drumul vieții înspre

Asfințit mă duce.

 

Parcă-i o Golgotă

Drumul vieții mele

Dar mi-l luminează 

Străluciri de stele.

 

Rugă de înalț 

Doamne, înspre Tine

Revărsa-vei poate

Mângâieri divine.

 

Raze de lumină

De pe fruntea Ta

Lumina-vor crucea 

Să nu-mi fie grea.

(IOAN GLIGA, 1999)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button