Politic

PLANUL secretarului de stat brașovean George Cățean… 3 ETAPE

 

Ceea ce noi anunțasem de mai mult de o lună de zile (Încă un BRAȘOVEAN va fi SECRETAR DE STAT!), s-a înfăptuit. George Aurelian Cățean (USR) este, oficial, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Monitorul Oficial a publicat în 16 februarie decizia de numire a fermierului brașovean pe funcția amintită.

Pentru Agro TV, Cățean a explicat că asumarea funcției de secretar de stat nu vine ca o ambiție personală de a da bine la CV, ci din nevoia de a rezolva anumite probleme pe care le-a întâmpinat de-a lungul anilor. Planul său, care înglobează întregul sector agricol din țara noastră, vine în trei etape…

„Dacă ar fi să vorbim la nivel macro, aș pleca de la o simplă ecuație cu trei elemente. Vorbim despre oportunități și potențial pe care îl avem în viitor și vedem PNS-ul, programul de tranziție și PNRR, unde avem o anvelopă financiară pentru următorii 7 ani de zile, de care trebuie să profităm și să o punem în aplicare. De multe ori se spune Franța, Olanda, Austria sau Polonia au un grad ridicat de absorbție; de ce pot ei și noi nu? Din punctul meu de vedere, trebuie să facem o traducere cât mai simplă și cât mai adaptată la nevoile noastre a viitoarei Politici Agricole Comune… A doua etapă a acestei ecuații este informarea. Din păcate, potențialii beneficiari ai surselor de finanțare nu au acces la informație sau au acces mult prea târziu. Aceștia trebuie să fie informați la zi și totodată trebuie consiliați și ajutați să absoarbă acești bani. Am putea să vorbim și despre o flexibilizare a procesului, a cadrului legislativ care duce la absorbția acestor fonduri… A treia componentă este punerea în aplicare. Aici am putea vorbi despre modul în care noi vrem să punem în aplicare aceste oportunități. Poate că nu ar mai trebui să ne raportăm la agricultura mare și agricultura mică, ci la zone; zone unde putem finanța și putem da credibilitate unor proiecte care să răspundă la nevoile pe care le au aceste zone”, a declarat Cățean.

Secretarul de stat a mai subliniat, conform sursei citate, că în prezent, diferența de profit între producător și comerciant este una disproporționată: „Așadar, trebuie să găsim soluții prin care să echilibrăm această balanță, dar și să împingem producătorii către procesare și comercializare”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button