PD-L Brașov reclamă că la Spitalul Județean Brașov s-a cheltuit exagerat pentru investiții

Prim-vicepreședintele PD-L Brașov, N.V. Popa, spune că lucrările, în valoare de peste 5,4 milioane de euro, nu se impuneau; în replică, președintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, afirmă că dotările și reabilitarea spitalului sunt la nivel eur
Prim-vicepreședintele PD-L Brașov, Nicolae Vlad Popa, a criticat ieri, într-o conferință de presă, investițiile făcute între 2007 și 2009 la Spitalul Clinic de Urgență de către administrația județeană. N.V. Popa a declarat că în perioada amintită la Brașov „s-au cheltuit în total peste 5,4 milioane de euro pentru lucrări care nu se impuneau, plus 35 de miliarde de lei vechi, datorii pe către firmele care au efectuat în timp lucrări. Este vorba despre niște firme angajate în lucrări pe criterii politice și este ciudat că, prin acești bani, s-a pus rigips numai într-un sfert din spital. Asta înseamnă că tot spitalul va costa… 20 de milioane de euro”, a declarat Popa.
El a precizat că lucrările din interiorul spitalului au fost făcute fără a se respecta normele elementare de igienă: „Am vorbit cu medici de acolo, care se temeau pentru sănătatea lor și a pacienților. S-a pus rigips, dar este un miros insuportabil la primul și la cel de-al doilea etaj. Este foarte periculos, pentru că pot apărea foarte multe boli și avem atâtea cazuri cu pacienți îmbolnăviți în spitale”. În replică, președintele Consiliului Județean Brașov, liberalul Aristotel Căncescu, a susținut că lucrările efectuate la Spitalul Județean au vizat modernizarea unor secții, dotarea cu echipamente și asigurarea de condiții adecvate de tratament și de recuperare pentru bolnavi, precum și aducerea unității medicale la nivelul uneia din Uniunea Europeană.
„Este jenant să critici faptul că s-au investit bani în sănătate, când Guvernul pe care îl reprezinți nu face decât să reducă fonduri și să-i pună la plată pe cei care, deja, au plătit pentru a li se oferi servicii de sănătate! Mi se pare deplasat să reclami că la Spitalul Județean Brașov se poate practica un act medical de calitate! Dacă am fi avut bani, am fi rezolvat toate problemele și am fi modernizat toate secțiile! Reprezentanții PD-L nu vor să audă nici măcar de o strategie pentru sistemul de sănătate brașovean…”, a mai spus președintele CJ. (C.H. & C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




