Politic

Organizația Femeilor Liberale din municipiul Brașov are o nouă conducere

Femeile Liberale din municipiul Brașov au o nouă conducere.

Pamela Maria Diaconu este noua preşedintă a Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Municipiul Braşov, funcţie în care a fost validată prin vot.
De profesie avocat, Pamela Diaconu şi-a început cariera politică în anul 2005 şi a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitraj în cadrul PNL, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale la nivelul Judeţului Braşov, iar în prezent este vicepreşedinte în cadrul organizaţiei municipale PNL şi consilier local în cadrul Consiliului Local Braşov.
După ce a fost desemnată preşedinte a OFL municipiul Braşov, Pamela Diaconu a declarat că îşi doreşte „să ajungem să fim înconjurate, în Organizaţia Femeilor Liberale, de femei serioase, puternice, cu realizări profesionale, hotărâte să schimbe ceva în jurul lor şi în comunitatea din care provin”. „Numărul femeilor trebuie să fie suficient de mare în politica românească pentru ca vocea şi votul acestora să conteze. Mă voi implica pentru ca această organizaţie să îşi stabilească nişte obiective clare pe care să le îndeplinească. În anii care vin, avem nevoie de evenimente care sa ne unească, de iniţiative multiple care să stimuleze un cadru cât mai larg de participare, deoarece Organizaţia Femeilor Liberale nu poate fi o organizaţie cu circuit închis”, le-a transmis Pamela Maria Diaconu participantelor la Conferinţa Locala OFL Braşov.
La şedinţa de validare a Pamelei Diaconu au participat Adrian Veştea – preşedintele PNL Brasov, Sebastian Rusu – preşedintele organizaţiei municipale PNL Braşov, Liviu Cocoş – prim-vicepreşedinte PNL Braşov, Todorica Şerban – Secretar General al PNL Braşov, Cristina Vecerdi – deputat PNL Braşov şi Cătălin Văsii – prefect al judeţului Braşov.

Femeile Liberale din municipiul Brașov au o nouă conducere

Iată care sunt membrele PNL ce vor ocupa funcții de conducere în Biroul Local OFL Brașov: Președinte Diaconu Pamela-Maria, Prim-vicepreședinte Bota Dorina, Vicepreședinte Ursan Atena, Ursan Patricia, Mitrofan Nicuța, Tofi Silvia, Durleșteanu Elena, Fălticeanu Cristina, Vlad Anișoara si Dan Gabriela.

Membre cu rang de Vicepreședinte Cismărescu Mariana (Bartolomeu), Szabo Adina (Lunga-Carierei), Cioacă Liliana (Garii), Avram Anca (Craiter), Baum Ramona (Noua), Șofronescu Ileana (Astra 1), Ghiurcă Laura (Uzina 2), Rusu Violeta (Triaj), Bucur Rodica (Tractorul), Tihon Liliana (Florilor), Groze Maria (Grivitei), Părnuță Elena (Astra 3), Vrabie Claudia (Schei) și Trezorier – Adelina Cîmpean.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
VAX POPULI
1 an în urmă

Suratele țărăncilor de la PSD.Noua lor șefă nu este alta decât una care a fost mai sugăreață și mai slugarnică fără nicio greață decât cea de dinaintea ei,în cadrul Partidului Național al Lăbarilor,fătat în urma labelor triste a PDL,PSD,etc,etc,pe foc… Citeşte mai mult »

Barbu Gh.
1 an în urmă

Pocnitorile au ales o nouă pirandelă șefă? Una și una văd poză. Să rămână cîte am botezat eu.
Ce-or căuta milogii ăia de văsîi și croncanu pe acolo?

Mama lui Barbu Gh
1 an în urmă

Ete scart!

Back to top button