OPORTUNITATE. Cu sprijinul inițiatorilor programului „StudentObike”, Studenții brașoveni pot face „naveta” între cămine și sălile de cursuri pe bicicletă

Cursanții Universității „Transilvania” din Brașov vor putea circula pe străzile municipiului pe biciclete puse la dispoziția lor prin programul „StudentObike”, de către Asociația Green Revolution, în parteneriat cu municipalitatea și o bancă. Programul a fost lansat ieri, în prezența primarului George Scripcaru, care a și testat o bicicletă.
Începând de ieri, studenții pot face „naveta” pe bicicletă de la căminele studențești în care sunt cazați și până la corpurile Universității „Transilvania”. Punctele de unde pot închiria bicicletele au fost stabilite în Piața Sfatului și în zona cantinei studențești de pe strada Memorandui.
„Cred că proiectul va fi perceput foarte bine de către studenții din Brașov, care vor merge cu bicicletele la facultate, chiar dacă mulți au mașini personale. Asta, pentru că au dat dovadă că știu să respecte mediul înconjurător. Cred că va fi înghesuială pe aceste biciclete, chiar dacă nu toți vor renunța la mașini. Până pe 15 octombrie pot fi închiriate pe baza buletinului și a carnetului de student, după care se vor face niște carduri. Sunt sigur că municipalitatea va mai face piste pentru bicicliști. Dacă se strică, responsabilitatea le revine studenților”, a declarat Laurențiu Lucaci, reprezentant al Asociației Studenților din Universitatea Transilvania.
La rândul său, președinta Asociației Green Revolution, Raluca Fișer, a spus că este sigură că proiectul „StudentObike” va avea succes la Brașov: „Avem 500 de biciclete în toată România în acest an și am ales Brașovul pentru că este un oraș frumos, pe care noi îl iubim. Pe perioada iernii, proiectul va începa, urmând a fi reluat în primăvara anului 2011. Sunt convinsă că proiectul va avea succes, însă depinde și de deschiderea pe care o vor manifesta studenții brașoveni”.
Bicicletele pot fi folosite atât în campusul universitar, cât și în afara acestuia, în timpul săptămânii, cât și în week-end.
„Vrem să avem și noi bicicliști în oraș, așa că este un lucru foarte bun că a apărut acest proiect și în municipiul Brașov. Cei mai mulți dintre studenții brașoveni nu au mașini, așa că sunt sigur că proiectul va avea mare succes în rândul lor”, ne-a declarat Constantin Duguleană, prorector al Universității „Transilvania” din Brașov.
Primarul a testat una dintre biciclete
La lansarea proiectului a participat și primarul George Scripcaru, alături de viceprimarul Adrian Gabor și de tinerii din PD-L Brașov, în frunte cu consilierul local Adrian Oprică, cel care a propus derularea proiectului pentru studenții din municipiu. După ce a dat o tură cu bicicleta pe lângă Casa Sfatului, primarul a precizat că municipalitatea va încerca să facă rost și de căști pentru bicicliști. „Poate găsim niște sponsori. Șoferii trebuie să conștientizeze că au datoria să le facă loc și bicicliștilor, pentru că strada este și pentru ei, iar eu promovez această acțiune. Eu am trei biciclete acasă și pot spune că suntem un oraș privilegiat pentru că am făcut acest parteneriat. Avem piste pentru bicicliști în Brașov. Acest proiect este un prim pas și vrem să-l extindem și pentru turiști”, a mai spus primarul.
Studenții vor suporta din fonduri proprii eventualele stricăciuni provocate, iar în cazul furturilor, vor trebui să achite 420 de lei. Programul de funcționare a celor două centre de închiriere din Brașov este între orele 9.00-17.00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




