Oficial. Braşoveanca Andreea Păstârnac a fost rechemată din calitatea de ambasador în Israel
Administraţia Prezidenţială informează că, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind rechemarea Andreei Păstârnac din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statul Israel.
Andreea Păstârnac a devenit ministru pentru Românii de Pretutindeni în Guvernul Grindeanu. Aceasta s-a născut în 24 septembrie 1967, la Braşov. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti (1990). A fost responsabil cu pregătirea candidaturii şi participarea la negocieri pentru acceptarea României în „Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research” (2001-2005), dar şi pentru pregătirea participării României la Parteneriatul Euromediteranean (2002-2005). Din 2006 până în 2011, a fost ambasador al României în Cipru, iar în septembrie 2013 a devenit ambasador al României în Israel.
Totodată, şeful statului a semnat decretul privind trecerea în rezervă a generalului de brigadă – cu o stea Adrian Stroea din Ministerul Apărării Naționale, la data de 31 ianuarie.
Citiţi şi:
Update. Doi BRAŞOVENI în Guvernul propus de Sorin Grindeanu
Update. Miniştrii Cabinetului Grindeanu
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.