Politic

„O treime din doctorii lui Gabi Oprea au furat cu copy paste“

 

„O treime din doctorii lui Gabi Oprea au furat cu copy paste“, s-a spus în seara aceasta într-o emisiune la B1 TV, legată de doctorate şi de plagiat. Gabriel Oprea a coordonat tezele de doctorat a 21 de persoane în perioada 2004-2013, potrivit unui articol publicat pe pressone.ro. „Dintre cei 21 de doctori, șase au fost devoalați ca plagiatori: Neculai Onțanu, Bogdan Licu, Loredana Radu, Adela Popescu, Mihai Stănișoară și Dumitru Pârvu. De altfel, teza de doctorat a lui Gabriel Oprea însuși este suspectată a fi fost plagiată“, se arată în articol.

Recent s-a anunţat că fostul vicepremier Gabriel Oprea nu mai coordonează, în prezent, lucrări de doctorat la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“, instituţie de învăţământ a SRI.

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a anunţat, săptămâna trecută, că a revocat Consiliul Naţional de Etică. El a declarat că acest organism nu se va mai ocupa de analiza tezelor de doctorat cu suspiciuni de plagiat. Pentru aceaste speţe va fi instituit un nou mecanism. Consiliul Naţional de Etică este organismul care a decis că Victor Ponta si Gabriel Oprea nu şi-au plagiat lucrările de doctorat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button