Politic

O rețea care trebuie destructurată urgent!

 

Știți cine este Constantin Ilie Aprodu? Aproape sigur nu, dar nu trebuie să vă faceți vreun reproș. Pentru 99 virgulă ceva la sută dintre noi, omul e un ilustru necunoscut. Eu am aflat foarte recent de existența personajului datorită unei mutări a d-nei Vasilica Viorica Dăncilă, într-una dintre ultimele sale zile în Palatul Victoria. Și, din curiozitate, am căutat câteva date despre el.

N-am găsit multe, dar cred că e suficient să ne facem o idee. Omul e pensionar MApN, e prieten cu gen. Gabi Oprea (cel cu UNPR-ul și „interesul național”, dacă vă amintiți) și în declarația de avere datată iunie 2018 – cea mai recentă pe care am reușit s-o dibuiesc pe la instituțiile de stat unde a lucrat sau lucrează – figurează o pensie anuală de 110.400 de lei, adică 9.200 lei/lună. Mai figurează și 127.900 de lei, încasați de la Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, de la Eximbank, precum și două salarii, însumând 96.000 de lei pentru ultimul an fiscal. Un om prosper și ocupat, acest pensionar…

De ce îl aduc în discuție? Pentru că este unul dintre cei mulți pe care d-na Dăncilă și camarila PSD au ținut morțiș să-i înțepenească în funcții înainte de a-și strânge ficușii, cactușii, mileurile, vazele și a evacua birourile ministeriale.

Pensionarul special Aprodu a fost mutat din funcția de secretar general al Ministerului Agriculturii (de unde ar fi zburat rapid după instalarea noului guvern) în aceea de vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, cu mandat de patru ani, la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Alt exemplu: d-na Georgeta Bumbac, numită în septembrie de V.V. Dăncilă în funcția de secretar general al Ministerului Sănătății, a fost proptită, de asemenea cu un mandat de patru ani, alături de alți patru inși (printre care fostul șef de cabinet al „Neconflictualei”), în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Că, deh, sănătate sau drumuri tot cam aia e, și-o fi zis d-na Dăncilă… Și, dacă luăm în calcul că d-na Bumbac mai fusese numită în administrația a două mari companii de stat – C.N. Administrația Canalelor Navigabile Constanța și C.N. Aeroporturi București – vă dați seama ce multilateral dezvoltată este. Iar ca bugetar, îi dă clasă la venituri și președintelui României!

La Ministerul pentru Mediul de Afaceri a fost îmbulzeală la numiri ale fidelilor fostei guvernări în posturi călduțe, de consilieri economici pe lângă misiunile diplomatice din străinătate. Tot pe ultima sută de metri înaintea plecării d-nei Dăncilă.

Se pot da zeci de asemenea exemple. Fii, fiice, soții, cumnate, nași, fini, amante, prieteni ai amantelor, cuscri, veri, amici, „colaboratori” ș.a.m.d., au fost înțepeniți în funcții de Dăncilă & Comp., fără nici o apăsare, și mufați la banul public. Pentru binele tuturor românilor, desigur. Pentru biața țărișoară!

Dacă printre urgențele actualei guvernări nu se va număra destructurarea acestei nenorocite și nerușinate rețele clientelare (și nu pe principiul „sculați-vă voi, să ne așezăm noi”), cred că nimeni dintre cei ce nu sunt talibani PSD nu va ierta PNL la alegerile de anul viitor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button