NV Popa (PD-L) acuză conducerea CJ că blochează fondurile pentru unele primării

Prim-vicepreședintele organizației de județ a PD-L, Nicolae Vlad Popa, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că președintele Consilului Județean, Aristotel Căncescu (PNL), urmărește blocarea fondurilor pentru câteva comune din județul Brașov. În replică, vicepreședintele CJ , Ion Ochi (PSD), spune că are treburi mai importante decât să-i răspundă lui NV Popa.
Prim-vicepreședintele organizației județene a PD-L a anunțat că PSD și PNL au un proiect care urmărește falimentarea câtorva comune cu primari pedeliști, Crizbav, Augustin sau Drăguș. Totodată, acesta a spus că pe lista neagră a acestui „proiect” se află de asemenea Șinca Nouă, care, culmea, are în frunte un primar din PNL. Nicolae Vlad Popa îl acuză pe președintele CJ, Aristotel Căncescu, că ar sta în spatele acestei strategii de falimentare a primăriilor. „Trebuie să trag un semnal de alarmă cu privire la un proiect pus în aplicare de către PNL și PSD și condus de către Aristotel Căncescu. Acest proiect înseamnă distrugerea comunelor nou înființate, așa cum este Drăguș, Șinca Nouă, Augustin sau Crizbav. Fondurile acestor comune sunt blocate astfel că nu mai au bani nici măcar pentru subzistență. La Crizbav se urmărește trecerea sub influența PSD-PNL, iar la Augustin la fel. Este periculos acest lucru, pentru că înființarea lor s-a făcut din voința oamenilor din comunele respective. Aceste comune au fost practic reînființate, mai puțin Drăguș. Blocarea fondurilor înseamnă practic falimentarea autorităților locale respective. Sunt interese politice, pentru că de la Consiliul Județean nu primesc nici un leu. Vinovate sunt PSD și PNL, prin autoritatea lui Căncescu”, a opinat Popa.
Ion Ochi vrea dovezi
Președintele CJ, Aristotel Căncescu, nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzațiilor lui Popa. În schimb, vicepreședintele CJ, Ion Ochi (PSD), a declarat: „O ști Nicolae Vlad Popa că fondurile alea sunt blocate, dar nu este adevărat și nici nu mă interesează ce spune el. Să vină el să arate că sunt blocate fondurile de la aceste comune. Noi nu am blocat și nici nu blocăm fondurile nimănui. Acum câțiva ani spunea că eu am cumpărat IAS Brașov, a văzut Popa că am cumpărat așa ceva. Avem alte probleme mai importante de rezolvat acum, avem oameni necăjiți domne’, și chiar nu mă interesează ce spune Popa. Eu am stat astăzi (ieri, n.r.) de vorbă cinci ore cu instituțiile astea și nu am timp de așa ceva”, a conchis vicepreședintele CJ. (C.H.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




