Politic

Nu ne mai facem bine!

 

„N-am mai votat de-acum mai bine de douăzeci de ani” – îmi spunea recent un prieten. Și a continuat: „N-am avut cu cine. Adică aveam de optat între foarte rău, rău și nu chiar atât de rău. Și am refuzat să optez între astea. Toate erau variante proaste. Nici acum nu e diferită situația, dar sunt absolut decis nu doar să mă prezint la urne, ci și să determin cât mai mulți dintre rude, prieteni, cunoscuți, să meargă la viitoarele alegeri. Și să voteze cu oricine în afară de PSD. N-am urât până acum vreun partid, nici pe vremea Feseneului, nici a lui Iliescu, nici a PRM-ului lui Vadim. Nu eram de acord cu ceea ce făceau, îi criticam, uneori chiar îi detestam pe unii lideri, dar atât. Acum, însă, am ajuns să simt uneori că urăsc PSD. Da, urăsc Pesedeul. A făcut atâta rău în doar un an de guvernare, a arătat cu vârf și îndesat că nu-i pasă de nimeni și de nimic, nu are nici măcar un minim de bună cuviință, se comportă de parcă noi, cei guvernați, le-am fi dușmani de moarte, iar scopul lor ar fi să ne anihileze, să ne reducă la stadiul vegetal, să ne omoare. Și, în unele cazuri, acest partid chiar omoară oameni! Sunt cei ce mor cu zile, așteptând pe holuri de spital sau fiind plimbați între un spital și altul ori refuzându-li-se accesul la medicamente de care depinde viața lor. Iar dacă încerci să-și câștigi traiul muncind cinstit și fără a aștepta ca statul să-ți dea bani, sub o formă sau alta, atunci ești principalul inamic împotriva căruia PSD luptă pe toate căile. Nu se gândesc, cei de acolo,  decât la cum să-ți ia mai mulți bani și cum să-ți facă viața mai grea. Nu mai vorbesc de obsesia unor lideri pesediști de a-și legifera un soi de imunitate în fața justiției, fapt care a revoltat atâta lume, determinând-o să iasă în stradă. Și nici măcar aceste proteste nu i-au împiedicat să-i dea înainte, orbi și surzi la orice argumente, la orice reacție a societății. Au început să exercite o adevărată teroare fiscală, menită nu numai să-ți ia banii, nu numai să te irite sau să te descurajeze de-a mai încerca să câștigi un ban în plus muncind, ci să te și facă să-ți fie teamă că nu poți ține pasul cu ordonanțele și legile pe care le dau și că te poți trezi oricând sancționat, scos dator, executat silit de stat în baza unor reglementări de care n-ai habar, că nu ți s-au adus la cunoștință și nu ți s-au explicat de cei care ar trebui să facă asta. E atâta incompetență la guvernare, atâta tupeu nerușinat, atâta rea-voință, atâta desconsiderare a noastră, a cetățenilor, atâta demagogie încât ajungi să urăști acest partid.  Și să-ți mai spun ceva: am un prieten din copilărie, care e ceva activist la PSD. Nu-l mai văzusem de multă vreme și când ne-am întâlnit am început să-l întreb cum se poate ba una, ba alta din isprăvile acestei guvernări. I-am spus că mie mi-a scăzut salariul cu mai mult de 35%, fiindcă firma la care lucrez trece, ca multe altele, printr-o perioadă grea, tocmai cțnd pesediștii se laudă cu o creștere economică record. L-am întrebat dacă știe vreun produs care s-a ieftinit cu 35%, cât mi-a scăzut mie salariul, deși munca e mai multă. Nu știa, fiindcă nu există. Dimpotrivă, toate se scumpesc: gazele, electricitatea, carburanții, alimentele, hainele… ratele la bancă sunt mai mari… cum să supraviețuiesc eu – și câți ca mine – în condițiile astea? Știi ce mi-a răspuns: dacă nu-mi convine, să plec din țară! Asta să fie soluția lor? Cine nu-i laudă, cine nu le suportă excesele, cine suferă de pe urma politicilor lor economice să plece din țară? Și-atunci, ei de unde vor mai avea bani să dea asistaților social și de unde vor mai avea de furat? Știu că sunt foarte mulți oameni revoltați de ceea ce se întâmplă și cred că ar trebui alegeri anticipate, să scăpăm cât mai repede de PSD. Fie și pentru faptul că a câștigat alegerile cu un program, iar apoi a făcut altceva decât ce a promis că va face”. 

După discursul acesta, un singur lucru i-am spus amicului meu: rezultatele celui mai recent sondaj, unul efectuat de CURS, indică faptul că PSD este cotat cu 42%, PNL cu 27%, ALDE cu 9%, UDMR cu 6% USR și PMP cu câte 5%. E drept, doar 57% dintre repondenți au exprimat vreo opțiune. Dar pentru a câștiga alegerile și a te considera „jupânul” României e suficient să ai 42% din 57%. Și e o dovadă, acest sondaj, că avem șanse foarte aproape de zero să ne mai facem bine vreodată, ca nație…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare