Politic

„Nu, frate!”

 

Ministrul de Finanțe Eugen Orlando Teodorovici a revenit la una din marotele sale: restricționarea dreptului la muncă în spațiul comunitar pentru cetățenii statelor Uniunii Europene. Astfel, în noiembrie, anul trecut, propunea ca fiecărui lucrător să-i fie limitat dreptul de a munci în altă țară decât cea natală: „Permisul de muncă să fie același, ca și timp, în toate statele. Nu ai voie după primul permis să-ți reînnoiești dreptul de muncă, ca sa fii obligat să migrezi în Europa. Așa, dacă se duce în Germania și tot primește drept de muncă, nu o să se întoarcă cel care lucrează în Germania în veci în Croația, România sau de unde a plecat. Maxim cinci ani și la revedere, după aceea te duci în altă țara și îți cauți loc de muncă!”. După valul de nemulțumiri și enervări stârnit de declarația asta, a dat înapoi, susținând că a zis altceva decât a zis, că s-a înțeles greșit, că e laie, că-i bălaie…

Acum a reluat subiectul, semn că îl are bine înfipt în creier: „Poate în timpul Președinției române (a Consiliului UE – n.m.) voi invita țările care trimit lucrători în strainătate la o discuție, să vedem ce e de făcut. Ar trebui să ne gândim la un pachet agresiv care să aducă o soluție, pentru că nu putem să ne atingem obiectivele în situația actuală, de aceea discutăm acum despre scăderea competitivității, despre cheltuieli diferite, aspecte care sunt influențate de această mobilitate intra-europeană”.

Obstinaţia acestui Teodorovici împotriva liberei exercitări a dreptului la muncă în spaţiul comunitar european ignoră câteva… să le zicem aspect. Mai întâi unul financiar, că e domeniul dumnealui. Fără multele miliarde de euro trimise în ultimii ani în ţară de românii care muncesc în străinătate, România ar fi fost în faliment, la halul în care a fost şi este guvernată, iar nu puţini români ar fi murit, realmente, de foame. Apoi, nu de bine ce le era în România au plecat atâtea milioane de oameni de aici, de-am ajuns să fim pe locul al doilea în lume la migraţie, după Siria. Au plecat din cauza sărăciei, a lipsei de perspective, a spitalelor în care intri cu o boală şi ieşi cu trei, a birocraţiei sufocante, a corupţiei, a stării jalnice a infrastructurii, a politicienilor care le luau banii şi le râdeau în nas… Pentru a-i determina să să întoarcă acasă nu de un „pachet agresiv” de restricţionare a dreptului la muncă e nevoie, ci de rezolvarea, măcar în parte, a acestor probleme.

Un român, care munceşte ca şofer de TIR în Olanda, i-a dat, indirect, un răspuns şi mai bun ministrului Teodorovici, într-un clip video devenit viral: „De ce ce, mă, să vin în țară să muncesc? Pe 300 de euro, echivalent? Păi, cu ce îmi întreţin, mă, familia, cu 300 de euro? Că nici de mâncare nu ajung! D’apăi mai îmbracă-te, d’apăi mai plăteşte taxe, d’apăi mai pune motorină sau benzină la maşină… Da’ ce fac, frate, stau sclav? Pentru ca să fure alţii? Şi voi să votaţi cu hoţii şi eu să stau sclav, să muncesc pentru pensile voastre? Şi pentru pensile şi hoţiile lor nesimţite? Nu, frate!”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button