Nu câștigi întrebând lumea dacă nu vrea un autograf

La alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, au fost 9.069.822 voturi valabil exprimate. Din ele, PNL a obținut 2.449.068, Alianței USR-PLUS revenindu-i 2.028.236 de voturi, aproape la egalitate cu PSD (2.040.765 voturi).
La alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019, au fost 8.546.733 voturi valabil exprimate. Dintre acestea, candidatul PNL a obținut 3.485.292 de voturi, cel al PSD – 2.051.275 de voturi, iar cel al Alianței USR-PLUS, 1.384.450 de voturi. Aceasta, în condițiile în care, față de europarlamentare, numărul voturilor valabil exprimate a fost mai mic cu circa 523.000, însă din diaspora au votat peste 675.000 de români, față de 384.000 la europarlamentare. Iar în diaspora candidatul PSD a obținut un număr nesemnificativ de voturi.
În mai puțin de șase luni, așadar, candidatul PNL a strâns cu circa un milion de voturi mai mult decât luase partidul la europarlamentare, cel al PSD a conservat, practic, scorul partidului, însă cel al USR-PLUS a pierdut aproape 650.000 de voturi din cele câștigate de alianță în luna mai, în condițiile în care cam toată lumea era de acord că formațiunea era pe cai mari, pe trend de creștere. În procente, la europarlamentare Alianța USR-PLUS a avut 22,4%, iar la prezidențiale candidatul său n-a obținut decât 15%.
Ca fapt divers, Dan Barna nu a reușit să se situeze pe primul loc nici în diaspora (unde trăgea cea mai mare speranță) și nici măcar într-un județ din țară. Nici un județ sau reședință de județ în care USR-PLUS a fost pe primul loc la europarlamentare nu a fost câștigat de Barna.
Cum se explică această importantă pierdere de viteză a celor care se prezintă drept exponenți ai unui alt fel de a face politică, ai forței care va aduce sfârșitul vechilor politicieni, nărăviți la rele, care va salva biata țărișoară și va umple de fericire casele românilor?
Păi, cred că în primul rând pretenția asta – deseori cu accente arogante – de salvatori ai nației dă prost la multă lume încă de pe vremea Frontului Salvării Naționale și-a lui Iliescu.
Apoi, cum foarte bine observa un specialist în comunicare, campania lui Dan Barna a fost una publicitară, nu electorală. Or, un candidat la Președinția României, mai ales un intelectual subțire, nu cred că trebuie promovat precum o pungă de napolitane sau noua generație de detergenți, mai inteligentă decât cea dinaintea sa. Și nici făcând pe vedeta care întreabă lumea, pe stradă, dacă nu vrea un autograf de la Măria Sa Candidatul, când acesta nu posedă nici măcar notorietatea necesară.
Mesajele pe care s-a bazat campania lui Dan Barna au fost două: acela că vom fi fericiți dacă îl votăm (un slogan realmente stupid, bazat pe o noțiune abstractă, greu de definit) și „Fără PSD în turul al doilea”. N-am auzit, însă, de la dânsul de ce ar fi mai potrivit ca președinte decât contracandidații. La modul concret, nu înșirând generalități și forme fără fond. Pentru că s-a pozat cu o pisică în brațe? Sau fiindcă ne-a spus, cu superioritate, că toată cariera sa politică (de fapt, una mult prea scurtă pentru a fi numită carieră…) a fost „o loterie la care am câștigat, pentru că eu câștig toate pariurile în care intru”? Puțin, foarte puțin, după cum s-a și dovedit! Mai ales că Dan Barna avea din start handicapul de a nu fi susținut de un partid bine organizat, cu structuri puternice și cu reprezentare importantă în administrația locală (bașca faptul că în USR-PLUS sunt dispute între grupările componente). Ignorarea sau minimalizarea acestui fapt în strategia de campanie, contându-se, probabil, pe o mobilizare uriașă în mediul virtual (ceea ce nu s-a întâmplat) a fost, iarăși, o eroare.
(va urma)