Politic

Noul președinte al Parlamentului European este…

 

Candidatul PPE la preşedinţia parlamentului European, Antonio Tajani, a câştigat şi cel de-al patrulea tur de scrutin şi este noul preşedinte al Parlamentului European. Au avut loc patru tururi de alegeri, întrucât nici unul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea absolută a voturilor exprimate în primele trei tururi organizate pe parcursul zilei de marţi. La cel de-al patrulea tur au participat Antonio Tajani (PPE, Italia) şi Gianni Pittella (S&D, Italia), cei doi fiind candidaţii cel mai bine clasaţi în cel de-al treilea tur. Au fost exprimate 713 voturi, dintre care 633 valide. Antonio Tajani a obţinut 351 voturi iar Gianni Pittella 282.
Italianul Tajani (fost consilier al lui Silvio Berlusconi) a fost considerat favorit în cursa pentru alegerea noului preşedinte al PE, mai ales după ce candidatul ALDE (liberalii europeni), Guy Verhofstadt, s-a retras din cursă marţi dimineaţă şi a anunţat că îl susţine pe Tajani. A fost nevoie însă de trei tururi de scrutin ca Tajani să fie ales.
Şapte politicieni şi-au depus candidatura pentru preşedinţia Legislativului UE. Este vorba despre Eleonora Forenza (Stânga Unită Europeană-Stânga Verde Nordică, Italia), Jean Lambert (Grupul Verzilor / ALE, Marea Britanie), Gianni Pittella (S & D, Italia), Laurenţiu Rebega (Europa Naţiunilor şi Libertăţii, România), Helga Stevens (Conservatorii şi Reformiştii Europeni, Belgia), Antonio Tajani (PPE, Italia) şi Guy Verhofstadt (ALDE, Belgia) – care s-a retras.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button