Politic

Niță, despre noul ministru al Dezvoltării: Nu are nici o vină că este ruda cuiva!

  • article_437107_1.jpg
 

Vicepreședintele PSD Constantin Niță este de părere că Sevil Shhaideh, ministrul desemnat al Dezvoltării, este un bun profesionist. Sevil Shhaideh este fina lui Liviu Dragnea și a președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu.
„Eu o cunosc pe doamna Sevil, este o profesionistă. Din punct de vedere profesional, nu cred că cineva poate să-i reproșeze ceva. Mai departe, relațiile de rudenie nu le știu, nu le cunosc, eu le-am aflat din presă. Pe mine mă interesează mai puțin această latură și mai mult latura profesională, pentru că la Ministerul Dezvoltării sunt foarte multe proiecte, sunt multe proiecte întârziate de pe vremea Guvernului Boc, sunt multe proiecte noi și care trebuie duse mai departe“, a spus brașoveanul Constantin Niţă la RFI.
„Dacă omul este foarte bun, are vreo vină că este ruda cuiva? El ce să facă, să stea cumva, să fie un paria al societății sau să fie la marginea societății sau să n-aibă acces să candideze sau să promoveze? Nu cred că așa trebuie să privim lucrurile“, a mai spus Niţă.

Ministrul demisionar al Dezvoltării și Administrației, Liviu Dragnea, afirmă că Sevil Shhaideh nu îi este fină, deoarece în religia musulmană nu există termenul de naș. Dragnea a mai spus că la căsătoria acesteia i-a fost „martor“, alături de alte persoane, conform Mediafax. Noul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației va depune jurământul la ora 16.30.

Citiţi și: Niță despre Dragnea: „Nimeni nu e de neînlocuit“

sursa foto: replica online


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button