Politic

NATO, contra Statului Islamic. „Am decis să oferim sprijin direct în luptă“

 

Decizie importantă în cadrul NATO. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a spus ieri că organizaţia se va implica mai activ în acţiunile împotriva militanţilor extremişti, inclusiv împotriva Statului Islamic. Acesta a mai anunţat şi lansarea unei operaţiuni de securitate maritimă în Marea Mediterană, care se leagă și de combaterea terorismului. „Pentru început vom oferi mai mult sprijin partenerilor noştri. Pentru a putea să-şi asigure securitatea şi să contracareze extremismul violent“, a spus Jens Stoltenberg, conform presei occidentale. „În al doilea rând, am decis să oferim sprijin direct în luptă“, a mai spus acesta.

Amintim că Alianţa Nord-Atlantică a aprobat planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est. E vorba de desfăşurarea a mii de militari în România, Polonia şi în ţările baltice. „Prezenţa noastră va fi suplimentată începând de anul viitor. Acesta este un pas important, dar este doar o parte a unui efort mai amplu. Inclusiv prin planurile de reconfigurare a prezenţei în sud-estul Europei, prin structuri construite în jurul unei structuri multinaţionale în România”, a declarat Stoltenberg.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button