Moțiunea a picat, Guvernul Boc rămâne

Moțiunea de cenzură „Opriți genocidul social!” inițiată de Opoziție împotriva Guvernului Boc a picat, în urmă cu puțin timp, după o ședință care a durat peste șase ore. Dintre cele 428 de voturi exprimate, 228 au fost pentru, 197 contra și 3 au fost anulate. Pentru ca moțiunea să treacă și Executivul să cadă ar fi fost nevoie de 236 de voturi. Drept urmare, măsurile de austeritate care prevăd reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și a pensiilor cu 15% rămân în vigoare.
Printre cei care au votat în favoarea moțiunii de cenzură a Opoziției se numără parlamentarii Teo Trandafir și Tudor Ciuhodaru, deputatul Silviu Prigoană, Daniel Oajdea, propus spre excludere din PDL și Ioan Munteanu, vicelider UNPR. Deputații Ștefan Buciuță, Monica Iacob-Ridzi, Valeriu Tabără și liderul grupului minorităților Varujan Pambuccian au absentat de la votarea moțiunii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



