Politic

Mircea Geoană și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale

Mircea Geoană și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale
Mircea Geoană, candidatul independent la Preşedinţia României, și-a depus oficial candidatura la Biroul Electoral Central, unde a depus liste cu aproape 500.000 de semnături de susţinere.

În România lui 2024, în mod normal nu ar fi trebuit să asistăm la sute şi sute de cutii şi de hârtii şi de birocraţie şi de maculatură, în cele din urmă, şi ar fi trebuit să fim cu toţii capabili să depunem semnăturile, conform legii, pe un simplu stick. Fac din schimbarea modului în care sistemul electoral funcţionează în România, din modul în care cetăţenii pot să-şi exprime liber opţiunea democratică angajamentul şi misiunea mea ca viitor preşedinte al României.

Acest monopol al partidelor tradiţionale trebuie să înceteze. Am făcut acest efort cu pasiune şi sinceritate. Nu avem maşinării de partid, nu avem bani de la buget şi am făcut acest lucru efectiv din dorinţa de a demonstra că în România se poate face un efort democratic onest, fără să ai nevoie nici de bani publici şi nici de maşinării de partid”, a spus Geoană, imediat după depunerea candidaturii.

El a precizat că „nu este uşor pentru un candidat independent să facă acest demers”, pentru că „procedura este anevoioasă”, iar alegătorii sunt „rezervaţi pentru că nu au încredere în statul român”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button