Politic

Mircea Geoană, declarație despre fostul său consilier, Călin Georgescu / Ce spune Valeriu Nicolae despre… independentul apropiat al lui Mugur Isărescu

Călin Georgescu a fost angajat începând cu data de 7 aprilie 2004 la cabinetul ministrului Afacerilor Externe in calitate de consilier personal al lui Mircea Geoană (adversar al său la alegerile prezidențiale de duminică). MAE a confirmat pentru G4Media această informație.

„Din data de 1 septembrie 2004, domnul Călin Georgescu a fost angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în funcția și gradul diplomatic de secretar I și a fost numit, cu aceeași dată, în funcția de director în cadrul Direcției Organizații Economice Internationale”, a precizat MAE.

Mircea Geoană a declarat și el că l-a cunoscut pe Călin Georgescu „la întâlniri la BNR” și l-a luat consilier pe „probleme legate de protecția mediului”.

„L-am cunoscut la Clubul de la Roma, unde a fost secretar general, Mircea Malița l-a adus în discuție. Avea o agendă de protecția mediului în perioada in care la ONU începea să se puna accentul pe această temă. L-am cunoscut la intalniri la BNR si l-am luat consilier pe aceasta zona. Cred ca a fost pe la conferinte pe zona asta, era consilier onorific. Părea dintr-o zonă foarte legitimă la acel moment, spre deosebire de preocupările de acum”, a declarat Geoană, citat de aktual24.ro.

Valeriu Nicolae, supranumit „vânătorul de impostori”, susține că Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, are relații extrem de apropiate cu foști ofițeri ai Securității comuniste și alti membri ai fostului regim comunist, fiind și un apropiat al lui Mugur Isărescu – „fost turnător la securitate și șef BNR pe viață”.

Vezi și: Jurnalista Ioana Constantin a atras atenția înaintea alegerilor parlamentare: Călin Georgescu are partid și nu este AUR și nici S.O.S. România / Operațiune securistică și cu influențe rusești / De la boți și interlopi, la realitatea cruntă din țară

Avertismentul lui Theodor Paleologu. „O Românie în afara NATO va ajunge pe mâna Rusiei”. „Votul pentru Călin Georgescu este un vot pentru Putin”

Silviu Vexler vs. Călin Georgescu: „Mişcarea Legionară a fost o organizaţie criminală şi teroristă (…) caracterizată de atrocităţi şi fapte inumane. Ion Antonescu a fost şi rămâne un criminal. Nu vom trăi în teamă”

Campionul olimpic David Popovici: „Să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul”! De ce nu îl surprinde influența pe care a avut-o TikTok asupra rezultatelor din primul tur…

Luis Lazarus: „Călin Georgescu este cam nebun”

Discursul lui Călin Georgescu e „de tip tribal, specific naționalismului extremist” / Președintele IICCMER a mai spus: „Trebuie să ne gândim cu mare atenție la viitorul copiilor noștri”

Ioan Stanomir, politolog: Călin Georgescu a reușit să exploateze o anxietate colectivă într-un mod deosebit de periculos și de pervers

CTP: „Acest Călin Georgescu ar trebui scris între ghilimele, este un personaj, nu este o ființă reală… Victorie a inteligenței artificiale asupra inteligenței umane”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 ora în urmă

MUIE VOUĂ, NENOROCIȚILOR, N-AȚI MAI AVEA ZILE!

CENZURAȚI ASTA, CĂ ASTA MERITAȚI!!!

Ultima modificare a 1 ora în urmă de către Barbu Gh.
Barbu Gh.
1 ora în urmă

Textul a dispărut, ceea ce scrisesem, dar au lăsat plăcuța suedeză. Probabil că le place cenzorilor de la mytex.ro. Ăștia de la bezebea, oficiosul sistemului în Brașov, nici nu se mai obosesc cu un astfel de stil de cenzurare. La… Citeşte mai mult »

Back to top button