Politic

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a discutat cu cei de la BERD despre parteneriatul cu Primăria BRAŞOV pentru construirea spitalului regional

 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanții Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Discuția a avut ca subiect situația parteneriatului cu Primăria Brașov, pentru construirea Spitalului Clinic Regional de Urgență Brașov, dar și importanța proiectelor realizate prin Parteneriatul Public Privat.

„Suntem la început în acest domeniu. Avem o echipă mică dar pe care vrem s[ o dezvoltăm. Parteneriatul Public Privat poate reprezenta o modalitate viabilă de finanțare a proiectelor de infrastructură  regionale și apreciez colaborarea pe care ati demarat – o cu autorităților locale din Brașov pentru dezvoltarea proiectului care vizează construirea spitalului regional din oras”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății. 

Experții BERD au prezentat echipei MS cazul Turciei care a dezvoltat cu succes infrastructura din sistemul sanitar prin PPP.

Mesajul ne-a fost transmis de parlamentarul Florin Orţan, prin biroul de presă al PSD Braşov. Deputatul a explicat, la rândul său: „Munca noastră, ca parlamentari, nu s-a încheiat după ce am obținut terenul necesar construirii spitalului. Lucrurile sunt puse în mișcare, se montează rețelele de utilități, iar în paralel se vor demara studiile necesare. Între timp, ca reprezentanți în Legislativ trebuie să gândim, împreună cu Ministerul Sănătății, schimbarea unor legi. Totul este clar în acest moment în privința administrării unui spital de stat, însă nu a fost până acum cazul unei unități sanitare construite în Parteneriat Public Privat. Din momentul în care spitalul va fi construit și dotat, cu numărul de paturi stabilit prin ordin de ministru, el va fi condus de, probabil, altă entitate decât una obișnuită. Pacientul va beneficia, la Brașov, de servicii medicale de performanță, dar noi va trebui să legiferăm modul în care vor fi asigurate”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare