Ministrul braşovean Irineu Dărău a provocat ANAT: „Qvo vadis, turismul românesc?”

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a lansat un atac dur la adresa noului ministru al Economiei şi Turismului, Irineu Ambrozie Dărău – ex-senator USR de Brașov, după una din primele sale declarații publice în această funcție. Reprezentanții industriei turistice vorbesc despre o poziție „halucinantă”, complet ruptă de realitatea economică a unui domeniu aflat deja într-o criză profundă.
„Domnul ministru nu pare preocupat de scăderea dramatică a numărului de turiști români și străini, de lipsa de promovare externă, de prăbușirea competitivității României ca destinație turistică sau de falimentul iminent al multor operatori din domeniu. Nicidecum! Îl preocupă evaziunea fiscală din HoReCa – subiect despre care afirmă că știe și că este informat. Să fim foarte clari: nu negăm existența evaziunii fiscale. Este un fenomen real, prezent în economie, inclusiv în turism. Însă abordarea Guvernului este cel puțin ciudată, dacă nu de-a dreptul ridicolă. După ce ați majorat TVA-ul, crescând implicit stimulentele pentru evaziune – pentru că este evident că se câștigă mai mult eludând TVA-ul de 11% decât unul de 5% sau 9% – aceasta este soluția Guvernului pentru a eradica evaziunea fiscală? Să se roage public de operatori să nu mai facă evaziune? Este, din păcate, penibil” – s-a subliniat în comunicatul ANAT.
Potrivit ANAT, declarația ministrului nu este un accident, ci parte dintr-un tipar care se repetă de fiecare dată când un reprezentant USR ajunge să gestioneze sau să comenteze domeniul turismului. În loc de viziune, soluții sau strategii de relansare, discursul public este dominat de acuzații, generalizări și teme care nu țin de politica de dezvoltare a turismului.
În acest context, ANAT ridică o întrebare incomodă, dar legitimă: asistăm la o politică anti-turism asumată la nivel guvernamental?
Reprezentanții ANAT i-au reamintit ministrului Irineu Dărău că combaterea evaziunii fiscale este atributul Ministerului Finanțelor și al instituțiilor de control, nu o politică publică de turism și, cu atât mai puțin, o viziune de dezvoltare a acestui sector.
Între timp, încasările din turism sunt în scădere abruptă, ca efect cumulativ al reducerii puterii de cumpărare, creșterii TVA, exploziei prețurilor la energie, majorării taxelor și impozitelor locale și dispariției voucherelor de vacanță.
Voucherele de vacanță, criticate dur în trecut de reprezentanți USR și catalogate drept „o golăneală”, au susținut ani la rând turismul intern, fiscalizarea domeniului și menținerea a zeci de mii de locuri de muncă, inclusiv în județul Brașov, una dintre cele mai importante destinații turistice ale României – potrivit ANAT.
ANAT a atras atenția că România a ajuns ultima țară din Europa la numărul de turiști străini. În anul 2024, țara noastră a fost vizitată de aproximativ 2,4 milioane de turiști străini, în timp ce în 1980 România înregistra peste 3,2 milioane de turiști din afara granițelor. În paralel, legislația esențială pentru protecția consumatorilor, precum Legea Fondului de garantare pentru turiști, rămâne blocată, iar legea primelor de vacanță nu produce efectele scontate.
În final, întrebarea adresată de ANAT rămâne una simplă și esențială: are ministrul Irineu Ambrozie Dărău o viziune reală asupra turismului românesc și asupra responsabilității publice pe care o presupune această funcție?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





