Politic

Mihai MOHACI: „O formă de recuperare a unor persoane pentru viaţa din România”

 

Românii care se află în ţară sau în străinătate şi care vor să beneficieze de pensie plătită de statul român, vor putea în continuare să-şi regleze situaţia contribuţiilor de asigurări sociale nerealizate până acum, a anunţat deputatul PSD de Braşov, Mihai Mohaci.

Sursa citată a precizat că persoanele care nu au atins vârsta la care pot ieşi la pensie şi care nu au contribuit la sistemul public de pensii sau au plătit contribuţii într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia sunt vizate de o măsură specială. Acestea pot să-și plătească retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat. Prevederile Legii 186/2017 impuneau un termen până la care se putea face acest lucru, 27 aprilie 2017.

„Acest lucru a făcut ca la ghişeele Caselor Judeţene de Pensii să fie permanent aglomerat, tocmai pentru că această facilitate are adresabilitate. Numai în judeţul Braşov, până astăzi, au fost încheiate 725 de contracte şi au fost făcute plăţi care depăşesc 4,5 milioane lei. Pentru ca toţi cei care nu au avut posibilitatea de a depune actele necesare să poată face acest lucru, Guvernul a prelungit printr-o Ordonanță de urgență, termenul până la care se poate plăti această contribuție, respectiv până la sfârșitul acestui an”, a specificat Mohaci.

Plata contribuției de asigurări sociale se va efectua într-o singură tranșă sau eșalonat, până la data menționată, pentru o perioadă de maxim 5 ani retroactiv, calculați de la data încheierii contractului de asigurare. Contribuția de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă, reglementată de legislația în vigoare pentru fiecare lună/dintre lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plății în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Este o sumă medie care ajunge la circa 250 de lei pentru fiecare lună petrecută în afara sistemului public de pensii.

„PSD a propus în Programul de guvernare o serie de măsuri care îi privesc pe vârstnici. Majorarea pensiei minime garantate, de la 400 la 520 de lei, eliminarea CASS pentru pensionari, neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei, sunt măsuri deja luate de către Guvern, care a anunţat pentru această vară şi creşterea punctului de pensie. Aplicarea acestei legi, cu prelungirea termenului este o formă, dacă vreţi, de recuperare a unor persoane pentru viaţa din România. Aceşti oameni vor să rămână în ţara noastră, alături de familiile lor. Îndrăznesc să spun chiar că măsurile pe care le luăm de când suntem la guvernare, le dau speranţa că statul are grijă de ei şi le oferă o bătrâneţe liniştită”, a declarat deputatul PSD Mihai Mohaci.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button