Politic

Medicii ar putea fi obligați să facă 48 de ore de gardă pe săptămână

 

Medicii ar putea fi obligați să facă 48 de ore de gardă pe săptămână, în loc de 35, cum prevede legea în prezent, iar ei vor fi plătiți în funcție de salariul actual, și nu de cel ce ar urma să fie majorat, prevede Ordonanța de modificare a legii salarizării, care va fi discutată miercuri. „Gărzile efectuate de medici în afara programului normal de lucru de la funcția de bază până la limita a 48 de ore pe săptămână, reprezintă gărzi obligatorii. (…) Contravaloarea gărzilor efectuate în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, cu excepția sporului, face parte din suma salariului de bază”, se arată în Ordonanța de Urgență ce va fi discutată miercuri în cadrul Consiliul Economic și Social (CES). Sindicaliștii condamnă această propunere venită de la ministerele de resort, descriind-o drept „aberantă”. O altă modificare a Legii privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice vizează și tichetele de masă, care vor fi înlocuite cu indemnizațiile de hrană ce vor fi acordate anual.

„Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă, obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană reprezentând a douăsprezecea parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată. Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă conform reglementărilor legale în vigoare, indemnizația de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018. Indemnizația de hrană nu va fi inclusă în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri”, se arată în Ordonanța de Urgență.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, în 28 iunie, decretul de promulgare a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. „Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la nivel guvernamental și parlamentar, de către Partidul Social Democrat, ca parte esențială a programului de guvernare al actualei coaliții politice. În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată și să concilieze obiectivul de creștere a salariilor cu cel de păstrare a stabilității macroeconomice și bugetare a României”, se spune în comunicatul Administrației Prezidențiale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button