Politic
Marius Dunca, ÎN PERICOL să-și piardă postul de președinte al PSD Brașov!!! DECLARAȚIA Vioricăi Dăncilă…
Aflată la Tulcea, în vizită la organizația PSD din județul menționat, Viorica Dăncilă a făcut o declarație fermă, întrebată fiind dacă va demisiona de la șefia partidului social-democrat, în cazul în care acesta va pierde alegerile prezidențiale.
„Aş cere demisia tuturor liderilor care au obţinut un rezultat sub cel la care s-au angajat (dacă PSD va pierde alegerile – n.a.). Fiecare judeţ trebuie să-şi facă o analiză şi să-şi propună un criteriu de performanţă. Dacă lăsăm la voia întâmplării, putem avea judeţe care se implică şi muncesc şi judeţe care nu vor face acest lucru. Atunci este corect ca în primul rând cei care nu îndeplinesc aceste criterii să fie primii care-şi dau demisia şi apoi conducerea centrală”, a declarat Viorica Dăncilă (care este și premierul României), potrivit Agerpres.
Se știe, conform rezultatelor de la ultimele alegeri, Brașovul nu este un „județ roșu”, așa încât Marius Dunca, președinte organizației județene a PSD Brașov, are motive serioase de îngrijorare.
CITEȘTE ȘI: Ce A SPUS Codrin Ștefănescu despre Ioan Ghișe?!… / LISTA NEAGRĂ din PSD și… Marius Dunca!!!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.