Marius Dunca: „Au fost aduse modificări la Legea educaţiei fizice şi sportului”
La inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului, Guvernul a adoptat modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, prin Ordonanță de Urgență, cu scopul de a reglementa, în clar, finanțarea activităților sportive de către administrația publică locală.
Astfel, sportivii își vor putea desfășura activitatea în baza unui contract de activitate sportivă, în care va fi stipulată valoarea drepturilor bănești aferente activității sportive prestate de către sportivul de performanță sau de către alte persoane juridice sau fizice implicate în activitatea sportivă, respectiv modalitățile și termenele de plată.
Modelul-cadru al contractului de activitate sportivă va fi stabilit prin Ordin comun al ministrului Tineretului și Sportului și ministrului Muncii și Justiției Sociale, cu posibilitatea completării cu clauze specifice negociate de către structura sportivă cu sportivul, conform normelor stabilite prin autoritățile publice locale. Veniturile realizate din Contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activități independente prevăzute de Codul Fiscal.
Potrivit prevederilor actuale ale legii educației fizice și sportului, structurile sportive de drept public, organizate ca servicii în cadrul administrației publice locale, nu pot încheia raporturi juridice specifice activității sportive cu sportivii de performanță și există riscul blocării activității sportive de performanță, prin înghețarea anului competițional 2017-2018, din imposibilitatea de finanțare a activității sportive de către administrația publică locală.
Modificarea Legii educației fizice și sportului vizează asigurarea unui cadru legal coerent și a condițiilor necesare demarării anului competițional 2017-2018 la nivel național și internațional. Noile reglementări vin în sprijinul activităților și structurilor sportive pe plan national, asigurând condițiile legale pentru finanțarea activității sportive organizate la nivelul administrației publice locale, în contextul în care anul bugetar nu coincide cu anul sportiv competițional.
Actul normativ creează cadrul legal necesar administrației publice locale pentru acordarea sumelor de la bugetul local pentru:
- finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înființate pe raza unității administrativ-teritoriale;
- finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza unității administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă;
- finanțarea programelor sportive organizate în raza unității administrativ-teritoriale de către asociațiile județene/municipiului București pe ramuri de sport, afiliate la federațiile sportive naționale corespondente;
- finanțarea programelor sportive desfășurate în raza unității administrativ-teritoriale de către federațiile sportive naționale, direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv a municipiului București, ori inspectoratele şcolare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
- finanțarea programelor sportive derulate de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru înaltă performanță sportivă;
- premierea, în condiţiile legii, a performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive interne şi internaţionale oficiale.
O altă noutate constă în stabilirea unui plafon maximal de 5% din bugetul aprobat pentru autoritatea publică locală care poate fi alocat cheltuielilor structurii sportive cu activitatea sportivă, ca ordonator de credite aflat în subordinea unității administrativ-teritoriale. Totodată, potrivit noilor reglementări, autoritățile publice centrale au posibilitatea să includă sume pentru finanțarea activității structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflat în subordinea sa.
Având în vedere condițiile specifice de desfășurare a activităților sportive, o altă prevedere stabilește că încheierea contractelor individuale se face în mod direct, prin acordul părților.
Actul normativ aprobat instituie cadrul legal pentru stabilirea condițiilor, criteriilor, procedurii și cuantumul pe fiecare categorie de cheltuieli, prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale.
„Reglementarea modului în care sunt finanțate activitățile sportive de către administrația publică locală era strict necesară, în contextul în care multe cluburi sportive, publice sau private, sunt în pragul falimentului. Suntem responsabili de viitorul sportului și trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a veni în sprijinul fiecărei activități sportive. Sportul și performanță sportivă este responsabilitatea noastră, a tuturor factorilor implicați, a întregii societăți. Aceste modificări ale legii 69/2000 sunt doar începutului reformei pe care îmi doresc să o implementez în sport, urmează legea sponsorizării activităților sportive și chiar o nouă lege a sportului care să fie adaptată nevoilor actuale. Voi colabora cu toți factorii implicați pentru a implementa măsuri viabile, menite să aducă plusvaloare și performanță” susține Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.