Politic

Marian Sârbu a părăsit PSD

  • article_248802_1.jpg
 

După 16 ani de activitate în PSD, Marian Sârbu și-a anunțat astăzi plecarea din partid. El a avut în această dimineață o discuție foarte calmă cu noul lider social-democrat, Victor Ponta, la sediul central al partidului. „I-am arătat nemulțumirile legate de promovarea unor legi care s-au situat uneori în contradicție cu linia partidului. Sunt și anumite elemente de linie strategică cu care nu sunt de acord, dar principala mea nemulțumire este legată de starea destul de suspicioasă în care nu pot să lucrez. Nu pot avea eficiență în domeniul social de care mă ocup de 16 ani în condițiile în care proprii mei colegi îmi cer să fiu împotriva propriilor mele idei” a afirmat Sârbu. La final, a spus că este „nevoit” să părăsească PSD-ul și că probabil se va alătura grupului independenților din Parlament.
Sârbu i-a mulțumit lui Miron Mitrea, care l-a adus în tabăra social-democrată, dar și foștilor președinți ai partidului Adrian Năstase, Mircea Geoană și Ion Iliescu. El a spus că PSD-ul nu mai poate acoperi toate nevoile electoratului de stânga și a lăsat loc de interpretări referitoare la crearea unui nou partid de stânga în România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google