Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte al PSD

Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte al PSD
Marcel Ciolacu și-a depus oficial demisia din funcția de președinte al PSD. El și-a depus mandatul în ședința Consiliului Politic Național al PSD, care se află în plină desfășurare la Vila Lac. Pentru şefia partidului au fost vehiculate nume precum Sorin Grindeanu sau Daniel Băluţă, cei care sunt prim-vicepreședinți ai PSD.
Deocamdată doar Marcel Ciolacu a renunțat la postul din conducerea PSD, nefiind luată încă o decizie în privința celorlalți membri ai conducerii.
Vicepreședintele Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului și un nume vehiculat în culisele partidului pentru preluarea conducerii, spune că „dacă pleacă Marcel, ar trebui să plecăm toți”.
El a făcut declarații într-o intervenție la Digi24 și a confirmat că în ședință conducerea a sugerat membrilor să se limiteze la două opțiuni pentru succesiunea la șefia partidului: Daniel Băluță și Sorin Grindeanu.
„Ceea ce a încercat actuala conducere să ne facă să înțelegem e că ar fi bine să ne oprim la cele două opțiuni, Băluță sau domnul Grindeanu”, a declarat Pucheanu, lăsând să se înțeleagă că există o dorință de control din partea nucleului actual de putere în partid.
Întrebat dacă ar lua în calcul să preia conducerea PSD, Ionuț Pucheanu a refuzat să se autopropună, dar a admis că s-ar putea implica dacă ar primi sprijinul colegilor:
„Nu e tocmai de bun simț să te autopropui. Așa fiecare om când se uită în oglindă pare frumos, deștept și fără de burtă. Dar dacă unul dintre colegi sau mai mulți dintre colegi se vor gândi și la o astfel de opțiune, atunci stăm de vorbă”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

