Mai ușor cu pianul pe scări!
Liviu Dragnea: „Constatăm un nivel de radicalizare a societăţii destul de pronunţat. Oamenii preiau violenţa limbajului de la vârful politicii. Şi în şcoli s-a ajuns ca elevii să fie violenţi în limbaj, între ei şi cu profesorii. Unul dintre principalii vinovaţi este Iohannis. A început cu construcţia acestei industrii a urii imediat după alegerile parlamentare din 2016”.
Tot Liviu Dragnea: „Îți pui întrebarea serios – oamenii aceștia urmăresc interesele României sau nu? Eu cred că nu, pentru că nu poți să vrei să promovezi violența atât de agresiv, atât de persistent. În permanență, violență, ură, venin. Dacă o să aveți timp, doar, încercați să aflați, că sunt niște analize internaționale făcute, România a ajuns, din păcate, pe locul 3 la violența în școli. Până acolo se scurge această ură din partea acestor nemernici, până acolo se scurge acest venin. Ce-și doresc ei? Ca România să fie o societate bulversată, divizată, încrâncenată, nervoasă și să n-o ducă bine”.
Evident, constatăm cu toții că nivelul de intoleranță, de agresivitate (nu doar verbală, ci și fizică) a ajuns la cote înalte și crește în continuare. Iar principala vină, cred, o poartă atât politicienii, prin ceea ce fac și spun, prin modelul de comportament pe care îl afișează, cât și cei din instituții cu atribuții de a veghea la respectarea legii și a pedepsi încălcarea acesteia. Și mai ales – spre deosebire de dl. Dragnea – nu cred că responsabilitatea este într-o singură parte (Iohannis, opoziția, #rezist ș.a.), iar cealaltă este curată ca argintul strecurat. Ambele sunt vinovate.
Ce exemplu dă însuși dl. Dragnea când vorbește public despre adversari numindu-i „șobolani”, „slugi”, „tâmpiți”, inși care „cerșesc” dinaintea Uniunii Europene? Ce exemplu dă atunci când îi spune unei ziariste „toate prostiile pe care le susțineți… ce dracu’ domnișoară?”, când îl invită, plin de nervi, pe un ziarist „hai în baie cu mine, puiule! Hai în baie! Îți ies poze ca lumea acolo” și când, întrebat de ce se manifestă atât de agresiv, verbal, față de presă, răspunde: „Am vorbit mai tare, puiu’, ca să auzi. Să fii sănătos”? Și ce exemplu dă când se răstește la un cetățean ce răspunsese „nimic” la întrebarea liderului PSD „ce-am făcut noi?”. „Nimic ești tu, ți-o spun direct! Ai răbdare să-ți spun ce am făcut noi, mincinosule!”, a tunat atunci dl. Dragnea. Ulterior, cetățeanul respectiv a fost scos în șuturi din sală de câțiva pesediști aprigi.
Ce exemplu dau pesediștii când la Brașov, în Piața Sfatului, un cetățean este lovit doar din cauză că a strigat ceva împotriva Partidului? Sau când pun jandarmii să interzică accesul altor oameni acolo unde se adună ei ori chiar închid un întreg oraș, astfel încât localnicii care se întâmplă să se afle în afara localității nu se mai pot întoarce acasă până nu-și termină PSD mitingul?
Și încă ceva: ce guvernanți au eliberat mai devreme din pușcării peste 16.000 de infractori, mulți condamnați pentru fapte extrem de grave? Așa încât, dragi pesediști, mai ușor cu pianul pe scări!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.