Mai știți ceva în afară de biruri, d-lor guvernanți?
Zău că nu știu de unde le vin atâtea idei ăstora de le zice tehnocrați! Au vreun think-tank numai al lor, vreun laborator străinez ce le livrează „proiecte”, „variante”, „drafturi” ori le vin lor, așa, când își fac toaleta de dimineață sau siesta de după prânz? Multe idei, dar cam toate subsumate, să zic așa, unui singur „program”: cum să facă să ne scoată mai mulți bani din buzunare. Or, asta știu și politicienii, nu era nevoie să vină tehnocrații la guvernare…
Iată, de pildă, d-na ministru Cristiana Pașca Palmer, de la Mediu, a ținut să informeze nația, în păsăreasca tehnocrată, că „una din variantele pe care am luat-o în calcul a fost taxarea consumului de combustibil. Un pachet în doi piloni. Pe de o parte o taxare a combustibilului cu o sumă mică, de fapt, care s-ar fi regăsit într-un impact de maximum doi lei pe un plin de benzină pe lună, și un pilon de impozitare diferențiată”. De ce toată complicația asta? Păi, uitați de ce: birul numit timbru de mediu, așa cum a fost și este el reglementat în România, a fost declarat incompatibil cu dreptul Uniunii Europene, de către Curtea Europeană de Justiție. Nu „ilegal”, cum crede d-na Palmer, ci incompatibil. Altfel spus, instanța europeană nu se opune existenței unei taxe pe autovehicule, dar se opune modului în care aceasta a fost reglementată în România.
Ce propune, în schimb, d-na ministru? Să înlocuiască o nedreptate cu alta mai mare! Și iată cum. Timbrul de mediu se plătește o singură dată, doar de unii proprietari, după cum știm, la înscrierea unui autovehicul în evidențele oficiale, la reintroducerea în parcul auto național au unui autovehicul (dacă la momentul scoaterii sale din acest parc i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului) sau cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat pentru care nu a fost achitată taxa. Or, d-na ministru propune ca pe viitor fiecare deținător de autovehicul să plătească o taxă fixă, aferentă unui plin de carburant lunar (dacă am înțeles eu bine), deci 12 plinuri pe an. Ce se întâmplă, însă, cu aceia care nu prea circulă cu mașina din proprietate, deci consumă mai puțin de un plin pe lună? Păi, plătesc și ei ca și când ar consuma! Pe același principiu ca al persoanelor fără venituri sau cu venituri mai mici decât salariul minim, puse la plata contribuției la sănătate în cuantum aferent salariului minim! Păi, tehnocrații ăștia nici imaginație n-au!
Mai departe: și propunerea aceasta marca Pașca Palmer încalcă un principiu european, acela că „poluatorul plătește”. De ce? Simplu: Și pentru o mașină care poluează foarte puțin, și pentru una care poluează mult ar urma să se plătească la fel, cel puțin pe „un pilon”. Ceea ce nu-i corect și va aduce o nouă decizie de neconformitate de la instanța europeană. În afară de asta, și așa carburanții sunt suprataxați, iar statul își ia partea leului (mai mult de jumătate) din prețul fiecărui litru vândut la pompă. Tot nu-i ajunge?
Și încă ceva: dacă taxa de mediu e neconformă și trebuie restituită, de ce în 5 ani și de ce unii trebuie, suplimentar, să dea statul în judecată pentru asta? Că nouă statul nu ne permite să plătim eșalonat, în 5 ani, taxele și impozitele…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.