Politic

Mai înțelege cineva ceva?

 

Vasăzică, n-a fost destul circul penibil al „evaluării” Guvernului de către un individ cercetat penal pentru fapte de corupție, despre care procurorii DNA afirmă că dosea șpăgile prin cimitire și tablourile prin pereți! N-a fost destul nici comedia cu miniștrii care și-au depus demisiile și au început să-l atace, chiar să-l amenințe pe premier, ca parte a unui demers îndreptat împotriva Cabinetului din care făceau parte. Nici depunerea de către un partid – PSD – a unei moțiuni de cenzură împotriva propriului Guvern, pe care îl instalase cu doar cinci luni în urmă și pe care, până deunăzi, liderii partidului îl copleșeau cu laude. N-a fost de ajuns nici măcar spectacolul grotesc al votării moțiunii „secret, cu bilele la vedere” și al aplauzelor, rânjetelor satsfăcute, firitiselilor majorității parlamentare (care, însă, a dovedit cu acest prilej că nu mai e o majoritate absolută) la anunțul că „moțiunea a trecut, Guvernul este demis”. 

Piesa de teatru prost pusă în scenă de cele două tabere aflate în conflict a continuat cu anunțurile că miniștrii s-au răzgândit și vor să-și retragă demisiile. Adică să lucreze din nou, fie și temporar, sub comanda unui premier pe care unii dintre ei l-au făcut cum le-a venit la gură și pe care l-au amenințat chiar cu un proces penal – cazul d-nei Sevil Shhaideh! Doamna s-a și ostenit să încerce o explicație a răzgândirii, pentru a duce ridicolul pe noi culmi: cică s-a consultat cu „experții instituției” (după ce îl acuzase pe premier că i-a dat afară pe toți experții ăștia din Ministerul Dezvoltării) și pentru ca activitatea ministerului să nu se blocheze! Păi, atunci când a demisionat de ce nu s-o fi consultat d-na cu „experții”? Și de ce deunăzi n-avea grijă că activitatea se putea bloca, iar acum, după trecerea moțiunii, a apucat-o subit grija asta? 

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, este și el printre cei care și-au retras demisiile. Întrebat cum justifică, s-a apucat să chinuie limba română: „Demisia a fost un element de protest. Vizavi că prin moțiune a picat în ghilimele Guvernul, că era un Guvern de trei membri, procedura de moțiune  se aplică acum. Din punct de vedere moral aveam un Guvern format din trei persoane, din punct de vedere juridic aveam un Guvern… un Guvern!”. Când vă spuneam că majoritatea acestor miniștri n-ar face față unui interviu de angajare la un SRL…

Penibilul pare fără sfârșit: potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, cererile de retragere a demisiilor sunt copy-paste, conținând până și aceleași greșeli gramaticale, doar numele fiind înlocuite! Iar motivarea sună așa: „în vederea asigurării stabilității activității Guvernului, precum și îndeplinirii actelor necesare pentru administrarea treburilor publice”. Mda, ce să zic! Până deunăzi îi durea undeva și de „stabilitate”, și de „actele necesare”!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button