Mai avem un stat? Sau doar un teritoriu?

Tot ce-a găsit mai bun de zis Viorica Vasilica Dăncilă în legătură cu abominabilele fapte de la Caracal a fost să anunțe că a luat la cunoștință, că e plină de tristețe și revoltă, că a dispus crearea unui „grup interinstituțional” (care exista deja), că analizează „posibilitatea convocării unui referendum de consultare a românilor pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie” (adică, ce, numai Iohannis să facă referendum?)… Și, firește, a profitat de ocazie pentru a se mai lua o dată în bețe cu locatarul de la Cotroceni, care și el a avut o reacție politicianistă în acest caz. Ulterior, d-na a revenit pe Facebook cu precizarea că propune „implementarea unor pedepse drastice pentru criminali, violatori şi pedofili, precum închisoarea pe viaţă sau castrarea chimică”. Dar înainte ca guvernarea dominată de PSD să scoată criminali, violatori, pedofili din pușcării, prin recursul compensatoriu, dându-le multora dintre ei ocazia să comită noi infracțiuni, n-ar fi fost nevoie de consultare publică, de validare populară, cum frumos se exprimă acum d-na Dăncilă? Și n-ar fi fost mai bine să fie consultat poporul înainte ca senatorul PSD Rădulescu-Mitralieră, ins condamnat pentru fapte de corupție, să introducă în Parlament propuneri de modificare a Codului Penal în beneficiul infractorilor? Și, în general, n-ar fi fost mai indicat un referendum pentru a vedea dacă românii validează ca o guvernare să acorde mult mai mare atenție drepturilor și binelui infractorilor decât ale oamenilor cinstiți și să definească în străinătate corupția drept o componentă a specificului național?

În realitate, nici o comisie, nici un referendum, nici câteva demiteri (făcute pentru ca d-na Dăncilă șă iasă basma curată la nivel de imagine publică și, eventual, să mai regleze niscaiva conturi), nici un discurs lacrimogen, nici aruncatul vinovăției de la unii la alții, ca într-un joc de ping-pong sinistru, nici o lege, nici o ordonanță de urgență, nici o modificare legislativă nu rezolvă absolut nimic! Și nu rezolvă câtă vreme celor care conduc acest stat, care lucrează sau taie frunze la câini prin diverse instituții continuă să nu le pese de oameni. De oamenii obișnuiți, care trudesc pentru ca lor, politrucilor, clientelei politice, rudelor, amantelor, amicilor, să le fie bine. Nu se va rezolva nimic câtă vreme nu se curăță mizeria asta generalizată, a prostiei fudule ajunse în fruntea instituțiilor, a analfabetismului funcțional cocoțat în fruntea Guvernului, a pipițelor și-a cocalarilor puși „consilieri”, a penalilor chemați să facă legi, a slugilor pentru care doar stăpânul ce i-a pus în funcții contează, a tuturor celor care au două preocupări de căpătâi, odată ajunși în angrenajul acesta toxic al statului: să se capătuiască rapid, cu minim efort, și să-și scape pielea.

România a ajuns un stat – sau mai degrabă un teritoriu – în care la putere este forma fără fond. Impostura, lașitatea, agramatismul, slugărnicia, incompetența, demagogia, nepăsarea, minciuna, imoralitatea, chiar amoralitatea, șmecheria, dezumanizarea sunt ridicate la rang de virtuți, de ingrediente necesare pentru obținerea rețetei succesului în viață. Iar oameni care obțin astfel succesul sunt dintre cei care ne conduc și sunt puși să ne apere. Ăștia sunt! Sau ăștia suntem? Că asemenea politicieni, care sapă la temelia statului, nu se aleg doar ei între ei…