Magistrații cer demiterea ministrului Justiţiei
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) cere demiterea Ralucăi Prună din funcţia de ministru al Justiţiei. Reprezentanții asociației spun că temele din agenda ministerială „nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar a căror atingere trebuie să constituie un subiect prioritar“. De asemenea, se arată că între ministrul Justiţiei şi magistraţi „sunt diferenţe ireconciliabile“.
„Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) solicită domnului Dacian Cioloş, Prim – Ministrul României, eliberarea de îndată din funcţie a doamnei Raluca Alexandra Prună care – prin recomandările pe care le formulează, cu nesocotirea evidentă şi gravă a pricipiilor în lipsa cărora nu pot fi definite şi dezvoltate valorile statului democratic – a probat că nu înţelege rolul şi locul justiţiei în societate, de vreme ce temele propuse a fi dezbătute şi detaliate de doamna ministrul Raluca Alexandra Prună, ca parte a agendei ministeriale ori a celei personale, nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar a căror atingere trebuie să constituie un subiect prioritar”, informează asociaţia printr-un comunicat, conform Mediafax.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.