Macovei: „PNL a lăsat drum liber unui trio cu iz penal – Ponta, Dragnea, Oprea – să conducă țara“
Europarlamentarul Monica Macovei critică PNL-ul pentru modul cum s-a ocupat de moţiunea de cenzură. Aceasta îi acuză pe liberali de blat politic. „PNL, așa-zisa opoziție, poate face o singură moțiune de cenzură pe sesiune. Au epuizat această cale, au făcut moțiunea care a căzut în mod previzibil. Dacă numărai înainte, pe baza declarațiilor, era clar că moțiunea cădea. Ca atare, nu vor putea face o altă moțiune, armă foarte importantă a opoziției, în această sesiune parlamentară.
Prin urmare, această moțiune a fost, de fapt, o ipocrizie și a arătat un fel de blat între partide. Aici așa adăuga și faptul că dl Blaga și dna Gorghiu nu s-au dus la mitingul pe care chiar ei l-au anunțat. De asemenea, mimează că sunt în opoziție“, a spus Monica Macovei la Digi 24.
„De fapt, nu sunt în opoziție și au lăsat drum liber inculpatului Ponta, trimis în judecată, condamnatului în primă instanță, Dragnea, marelui general Oprea – acestui trio patetic cu iz penal… Ei nu fac opoziție în acest moment. Lasă acest trio – condamnatul în fond Dragnea, chiar pentru fraudă electorală, furt de voturi, inculpatul Ponta și marele general Oprea, toți cu iz penal – să conducă țara. Or, opoziția reală nu permite asta“, a mai spus aceasta despre PNL.
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, pentru a dezbate a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Moţiunea a fost respinsă, fiind 207 opţiuni „pentru“ şi opt voturi „împotrivă“.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.