Macovei: „Băsescu este împotriva luptei anticorupție“. „PMP pregăteşte o alianţă cu PSD“
Europarlamentarul Monica Macovei spune că, în viitorul apropiat, e posibilă o alianţă PMP-PSD.
„Acum, Traian Băsescu și-a dezamăgit electoratul, pentru că este împotriva luptei anticorupție – o denumește apărarea drepturilor omului, adică drepturilor inculpaților -, împreună cu PSD. Au același discurs. Dacă ne uităm pe scena politică, PSD și Traian Băsescu dau în DNA.
Nu este exclus să vedem o alianţă între PMP şi PSD, pentru că împreună acum fac acest lucru: sunt împreună împotriva justiţiei. Sub diverse pretexte: că sunt abuzuri, că nu știu ce se întâmplă. Noi vedem dosarele, vedem că sunt probe în ele, vedem rata de condamnare – unii sunt achitați, e normal, dar rata de condamnare este peste media europeană în dosarele DNA. În clipa în care Traian Băsescu și cu PSD luptă împotriva DNA și a justiţiei, şi-a dezamăgit electoratul și nu mai este ce-a fost, tot ce a însemnat el pentru oamenii care l-au votat, l-au susținut, l-au iubit, au fost lângă el în momente grele“, a spus Monica Macovei la Adevărul Live.
„Tocmai din acest motiv, că-i unește acest lucru – „nu vrem să fim cercetați“ și sunt împotriva DNA -, să nu ne surprindă o alianţă cu PSD în 2016, chiar dacă acum dă în PSD. Am învăţat şi noi că “prietenii” din politică se ceartă la TV şi fac afaceri în spate (…).“, a mai spus Macovei.
Europarlamentarul dezminte faptul că M10 va face o alianţă cu PMP, partidul în care s-a înscris recent Traian Băsescu. „Traian Băsescu atacă DNA, atacă SRI, cu care a lucrat (…). Nu mai este consecvent. El nu mai este luptătorul anticorupţie. S-a încheiat. Din păcate, nu mai este. De-asta spun că şi-a dezamăgit electoratul“, a mai precizat Monica Macovei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.