Politic

„Mă declar total nemulțumit de PNL!”

Spune liderul PSD Brașov, deputatul Constantin Niță, deși la nivel județean există o alianță PNL-PSD-UDMR

  • logomytex.png
 

Președintele PSD Brașov, deputatul Constantin Niță, a ținut ieri, în calitate de vicepreședinte al partidului, să se declare nemulțumit de colaborarea PSD-PNL. Niță a declarat că liberalii ar intenționa să se alăture PD-L pentru a intra la guvernare: „Eu mă declar total nemulțumit de PNL, pentru că reprezentanții acestui partid spun în public că nu sunt de acord cu Guvernul, iar în Parlament sunt în tabăra democrat-liberalilor.  În Senat, liberalii au votat și Legea ANI, despre care știm că are foarte multe probleme, și ordonanța care a mărit cota de TVA. Ne-am fi așteptat ca liberalii să nu voteze aceste legi”.
Cu toate acestea, sursa citată le-a urat succes liberalilor în demersul de a ajunge la guvernare. „Cred că PNL se pregătește să vină la guvernare, iar eu le urez succes, pentru că asta ar însemna că noi vom rămâne singura forță credibilă în opoziție”, a conchis Niță. El a precizat, însă, că la nivelul administrației județene va rămâne în vigoare parteneriatul politic încheiat între PSD, PNL și UDMR.
    (C.H.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google