Politic

Ludovic Orban: „PSD va ieşi rău din CExN”

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, astăzi, după ce a participat la deschiderea Consiliului organizaţiei de tineret (YEPP) a Partidului Popular European organizat de TNL, că PSD „va ieşi rău” din şedinţa CExN.

„După CEx va ieşi la fel de rău cum a ieşit din câştigarea alegerilor. Au câştigat alegerile cu un program, tot promiţându-le oamenilor marea cu sarea şi le-au oferit instabilitate politică, scandaluri interne, instabilitatea echilibrelor macroeconomice, încetinirea ritmului de creştere economică, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei. Guvernarea lor catastrofală cu siguranţă are consecinţe negative asupra percepţiei partidului. Se pare că vor ieşi şi mai rău, pentru că liderii PSD sunt preocupaţi cum să îşi regleze conturile între ei în loc să fie preocupaţi de binele românilor şi de buna guvernare”, a explicat oficialul liberal.

În opinia sa, PSD este un partid care nu s-a adaptat la democraţie, la statutul României de membru al UE şi al NATO, şi care nu înţelege nimic din ceea ce înseamnă o „societate democratică şi o economie capitalistă”.

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se află, la această oră, în şedinţă la Palatul Parlamentului, după ce mai mulţi lideri au cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi de şef al Camerei Deputaţilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare