Loganul și Merțanul

„Papa cu Loganul, Patriarhul cu Merțanul!”, a exclamat un cunoscut, comentând vizita în România a Sanctității Sale Papa Francisc. Am zâmbit, dar m-am grăbit să-i spun că nu e chiar așa, că Preafericitul a jucat un rol însemnat în această vizită, spre deosebire de Bulgaria, unde capii Bisericii Ortodoxe au avut o atitudine ostilă față de vizita Sanctității Sale, că e cazul să fim mai toleranți, să ne mai abținem, măcar cu acest prilej, de la tradiționala miștocăreală… N-a părut prea convins.

Ulterior, urmărind desfășurarea evenimentului, am realizat că vobele acelui cunoscut, dincolo de forma bășcălioasă, aveau un înțeles mai profund. Întâi, m-a izbit faptul că Patriarhul Daniel a găsit de cuviință să amintească de „ajutorul financiar simbolic”, de 200.000 de dolari, pe care Papa Ioan Paul al II-lea l-a oferit, acum vreo douăzeci de ani, pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Va să zică, și în acel moment istoric, de o înaltă spiritualitate, Preafericitului tot la bani îi stătea gândul! Cât despre „simbolic”, probabil se aștepta la vreo câteva milioane cel puțin… Și am avut așa, un nod în gât, la gândul că, cine știe, Patriarhul o fi vrut să transmită că de-aia (precum și pentru faptul că îi sprijină pe credincioșii ortodocși români din Italia și alte țări europene, punându-le la dispoziție lăcașuri de cult) îi primește pe Papă și acceptă să spună „Tatăl nostru” alături de acesta, nu de altceva…

Papa Francisc a venit în România ca „pelerin și frate”, cum a repetat, și a adus un mesaj de unitate a Bisericilor creștine, la care, poate greșesc, dar nu mi s-a părut a fi primit un răspuns pe măsură de la capii BOR. A întins, adică, o mână care nu i-a fost strânsă din convingere și dragoste frățească, ci doar scuturată cu vârful degetelor, cu minima politețe protocolară.

Și încă ceva care m-a frapat: Papa și-a dovedit și de această dată umanitatea, bunătatea, sinceritatea, simplitatea pentru care este atât de iubit. Și nu doar de catolici. Când îndeamnă la umilință, oferă primul exemplu. Emană o căldură sufletească imensă. Este aproape de oameni nu doar când dă jos lanțurile care-l despart de ei (cum a făcut la Iași), nu doar când vine lângă ei, îi îmbrățișează, îi binecuvântează, îi mângâie, vorbește cu ei, ci și atunci când li se adresează de la tribună sau când îi salută din mașină. Ai noștri înalți prelați – ca și politicienii, de altfel – creează impresia că sunt atât de departe de oameni chiar și atunci când, fizic, se află lângă ei.